De ceva vreme încoace nu mai contenesc citind despre marile nenorociri care se abat asupra presei scrise şi a editurilor. Mor ziarele, mor editurile, nu se mai cumpără cărţi, concurenţa internetului ne omoară. E jale. Se caută cauzele, se propun soluţii. Fel de fel. Mergînd de la „nişare“ pînă la scăderea preţului ziarelor, pentru a contracara foile distribuite gratuit, sau la utilizarea inteligentă a concurenţei, adică a Internetului şi chiar a filmului, în cazul cărţilor, cum explicau doct, pe capital.ro, mai mulţi specialişti, printre care „teoreticianul“ Bogdan Ghiu (eu îl ştiam de poet, traducător, eseist). Cică scriitorii trebuie puşi la muncă, să participe la „întîlniri cu cititorii, conferinţe sau evenimente mondene, să îşi creeze strategii de imagine sau să injecteze constant conţinut în extensiile online ale cărţilor“.Doamne, fereşte-ne! Scriitorii trebuie să scrie bine, atît. Treaba lor e să scrie, a mea să-i citesc. Eu vreau să-l citesc pe Philip Roth, nu să stau la şuete cu el (mă rog, n-am nimic împotrivă, dar n-are legătură cu cititul). Nu mă interesează nici cum arată, nici ce păreri are despre cărţile lui sau despre altceva. Dacă are ceva păreri, le va aşterne în scris şi eu am să le citesc într-o carte sau într-o revistă. De ce să mă întîlnesc cu el la un eveniment monden? Sînt convins că foarte multă lume vrea să socializeze (parcă aşa se spune acum) cu Mihaela Rădulescu, scriitoarea-divă sau invers, dar de ce ar trebui ca scriitorii să adopte modelul?
Chiar, de ce ar trebui lansată o carte precum un vapor? Nu e suficient să stea cuminte pe masa cu noutăţi din librărie şi să fie anunţată în media şi pe site-ul editurii? De ce să transformăm pînă şi lectura – o plăcere, totuşi, intimă –, în spectacol, de multe ori kitsch? De ce să nu ne opunem „trendului“? Şi ce înseamnă „extensie on-line“ a cărţii? Cartea e un obiect încheiat, nu