Sala Union, fosta cinematecă pentru cine işi mai aduce aminte, dădea senzaţia unei mici reuniuni de cunoscuţi, prieteni chiar, care se salutau bucuroşi să se vadă, să mai schimbe cărţi de vizită ori doar să işi reconfirme datele de contact. Frigul iernii se oprise in hol, la propriu şi la figurat.
Nostalgia - erau evocate momente de glorie a cinematecii, de filme de aur văzute aici - şi căldura emanată din sentimentul de solidaritate erau dominantele micului conclav, alcătuit in general din profesori universitari - Manuela Cernat, Adrian-Silvan Ionescu, Antoaneta Tănăsescu, Marian Petcu, artişti - Irina Petrescu, critici de film - Călin Stănculescu, cercetători pe la diverse institute şi câţiva, rarefiaţi, jurnalişti. M-a surprins… surprinderea plăcută a Manuelei Cernat vizavi de numărul mare de participanţi la un asemenea eveniment. Mie mi se păruseră puţini, dar repliindu-mi gândurile mi-am dat seama că distinsa profesoara avea dreptate. Pentru mulţi, cinema-ul a inceput cu mall-ul. Din păcate, insă, şi pentru mulţi tineri din lumea filmului, cinematograful incepe in momentul când au văzut ei primul film. Nu au fost in sala Union nici măcar tineri care, să zic aşa, tind să se profesionalizeze in arta cinematografică. In fond, povestitul filmului, copierea distribuţiei şi nişte ah-uri entuziaste la prestaţia actorilor - de obicei pe principiul "cât de bine arată diva sau masculul" - sunt suficiente pentru a scrie despre filme.
Un prieten imi povestea că, pe vremea când era şeful secţiei Cultură la un mare cotidian, veneau mulţi juni şi multe june să scrie. Despre ce? Cum despre ce? Despre filme. Cărţi, opera, balet? Plictisitor! Cu filmul e mai simplu - te duci la mall, iţi iei cola şi floricele, patetizezi impreună cu partenerul sau partenerii, te visezi vedeta şi ai la dispoziţie o sumedenie de clişee - "aşa cum il ştim", "cu inegalabilul său farmec
