Faţă de cutremurele de timp, cutremurele de pămînt prezintă un avantaj – se văd. Pot fi prezentate de către televiziuni, se pot posta pe YouTube. Înduioşează. Mobilizează opinia publică. De fier dacă ai fi, şi tot începi să scîrţîi în momentul în care vezi imaginile din Haiti, cu sute de cadavre şi clădiri călcate parcă în picioare de către un uriaş furios. Au efect pentru că oricine poate recunoaşte evidenţa: nu putem controla natura. Cutremurele de timp au o soartă mult mai ingrată: nu beneficiază de imagini dramatice transmise în timp real, iar consecinţele dezastruoase nu sînt vizibile cu ochiul liber. E ironic: singurele cutremure pe care le-am putea, teoretic, controla trec nebăgate în seama. Aşa merg lucrurile… – vorba lui Kurt Vonnegut.

[...]

21 ianuarie 2010. Curtea Supremă a SUA decide, cu o majoritate de 5 la 4, că de acum înainte corporaţiile (şi sindicatele) sînt asimilate unor persoane fizice; persoanele fizice beneficiază de Primul Amendament (libertatea cuvîntului); vocea corporaţiilor (şi a sindicatelor) e banul; ergo, corporaţiile pot contribui cu sume nelimitate la campaniile electorale desfăşurate la nivel federal. (Sumele, pe care o persoană fizică le poate dona în asemenea campanii, sînt limitate prin lege. Dar, pare-se, dacă toate persoanele sînt egale, corporaţiile sînt mai egale decît altele.) Decizia Citizens United vs FEC are şanse să rămînă în istorie precum Roe vs Wade (referitoare la liberalizarea avorturilor). Răstoarnă alte precedente majore ale aceleiaşi Curţi Supreme, din 1990 şi 2003. E un cutremur. Dar un cutremur de timp, fără transmisii în timp real şi fără imagini dramatice, aşa că vîlva din Statele Unite se reduce la comentarii prin massmedia şi un bătut cu degetul peste obraz în timpul discursului despre Starea Naţiunii a preşedintelui Obama. În România, undele cutremurului nu sînt percepute defel. Nimeni, nici