Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 21.000 de răniţi la muncă

Publicat in Adevarul, vineri 19 februarie 2010 ·

Sindicaliştii susţin că numărul real al românilor care au fost accidentaţi este mai mare pentru că mulţi nu au declarat incidentele. Numai în anul 2008 şi-au pierdut viaţa la serviciu 48 de români, conform ultimului bilanţ făcut public de autorităţile din Peninsulă.

Institutul Naţional pentru Asigurarea împotriva Accidentelor de Muncă (INAIL) din Italia a publicat recent statisticile referitoare la incidentele la locul de muncă petrecute în 2008. Comunitatea românească deţine în continuare tristul record al celor mai multe răniri şi decese la locul de muncă din rândul imigranţilor.

Nu mai puţin de 48 de români şi-au pierdut viaţa în Italia în anul 2008, la locul de muncă, în timp ce numărul conaţionalilor accidentaţi a fost de 21.400.

Cele mai multe accidente în care au fost implicaţi români s-au înregistrat la Lazio, de unde INAIL a primit aproape 5.000 de sesizări privitoare la incidentele de muncă de gravitate medie şi mare.

Nu învaţă normele de protecţie

Sindicaliştii susţin că, în realitate, cifra este mult mai mare. „Tăcerea muncitorului accidentat este deseori cumpărată de patron, iar după rezolvarea problemei, acesta renunţă la serviciile angajatului", spune Elena Maioni, funcţionar sindical la centrala sindicală CGIL, filiala Roma. Tot ea declară că s-a ajuns aici pentru că românii acceptă uşor meseriile periculoase pe care italienii nu le mai fac.

„Din cauza folosirii la maximum a timpilor de producţie se ignoră învăţarea normelor elementare de protecţie a muncii, astfel că angajatul trebuie să aprecieze singur pericolele la care se expune. De prea multe ori însă, muncitorul nu reuşeşte", ne spune

Nunzia Bovio, inspector regional la Lazio al INAIL. Din totalul accidentelor de muncă din anul 2008, românii au fost implicaţi în 16,4% din cazuri.

„Am lucrat patru ani «la negru» la un patron unde lama unei ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 24 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 35 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 33 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 10 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°