La mijlocul anilor'90, in revistaZig-zagapărea primul serial umoristic din presa românească postdecembristă. După un deceniu şi jumătate, am constatat că a rămas atât de afurisit de actual, incât am decis să-l republicăm.
Motto: "Lasciate mi cantare"
(dintr-un dublu recital nocturn Toto Cutogno - gen. Gh. Florică)
Rezumatul cântărilor precedente: Renunţând să mai joace la Loto, o anumită parte a femeilor visau să se joace cu Toto.
Intrarea inaltului oaspete il făcu pe Zizi să se bâlbiie:
- Do-domnule Pre-preşedinte, jos!... Vreau să zic, nu rămâneţi in pi-picioare…
Zâmbind larg, Preşedintele se aşeză pe televizor (şocată, Luminiţa n-ar fi putut să fie descleiată din scaun decât cu şpaclul). Pe ecran, tocmai se discuta o contramoţiune de cenzură. A presei.
- Să ştiţi că o să ne indreptăm, bâigui Zizi. Nu trebuia să… acum că, vorba aia, se face pace şi pe Inălţimile Golan… mai bine pe Golan, decât pe liber…
- Trebuie să plătiţi! anunţă sec Preşedintele. Eu nu sunt decât un receptor.
Tinerii sughiţară brusc. Atunci, Preşedintele Asociaţiei de Locatari (Dumnezeule! Dar ce v-aţi imaginat!?) ieşi.
- Cu ce să plătim intreţinerea, Zizi? Nu mai avem ce vinde.
Soţul privi in jur, o clipă işi fixă privirile pe Câine, dar alungă repede gândul criminal, apoi hotări:
- Mă duc duminică in Vitan cu televizorul. Şi-aşa, fără Tablete…
Luminiţa nu comentă şi se apucă să facă masa (primiseră cadou câteva scânduri, din care voiau să-şi incropească o masă). Câine nu protestă nici el, deşi in noile condiţii nu mai putea participa la sondajele TV. Cât despre Zizi, acesta intră la duş. Voia să profite că nu curge apa ca să incerce să-l repare. De câteva zile, pe ţeavă se auzeau bolboroseli ciudate: "Mă aflu in dispozitiv… Nu ştiu cum se iese… Mă doare capul. Over. Ce pulovăr, vită!? Se v
