Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 obiceiuri care şubrezesc o relaţie

Publicat in Adevarul, vineri 19 februarie 2010 ·

La început totu-i roz... Ai lângă tine o persoană pe care o adori, o admiri şi o respecţi. Ce se întâmplă însă atunci când şoaptele de iubire devin vorbe sâcâitoare? Ei bine, acesta poate fi rezultatul unor greşeli care ştirbesc dragostea dintre voi.

Pentru ca un cuplu să reziste, este nevoie de eforturi constante din partea ambilor parteneri. Însă, în timp, mulţi renunţă să-şi mai dea silinţa, nu mai consideră că este necesar să-şi seducă partenerul şi să-i dovedească iubirea. Şi uite aşa apar frustrările, certurile, reproşurile nesfârşite. Iată ce obiceiuri vă erodează uşor, uşor relaţia, chiar dacă par inofensive într-o primă fază.

1 Încerci să-l schimbi

Dacă vei încerca în mod constant să-i schimbi aspectul ori personalitatea, într-un final partenerul tău se va simţi frustrat şi îşi va pierde încrederea în el. În plus, mai devreme sau mai târziu, îţi vei da seama că-i foarte dificil să-l dezobişnuieşti de obiceiuri sau de convingeri pe care le-a avut dintotdeauna. Încearcă să-l accepţi aşa cum este, renunţă la reproşuri şi arată-i că-l apreciezi pentru laturile lui bune.

2 Exagerezi cu gelozia

Deşi îţi arată tot timpul că te iubeşte, tu nu te poţi abţine să nu-i verifici telefonul cât timp el e la duş? O doză mică de gelozie este normală într-o relaţie, dar dacă îl acuzi mereu că te înşală şi vrei să ştii ce face în fiecare minut, el nu se va simţi iubit, ci controlat, manipulat şi insultat. Cu excepţia cazurilor în care el chiar ţi-a greşit în trecut, gândeşte-te la motivele care îţi declanşează teama continuă de a nu fi înşelat: ţi-ai pierdut încrederea în el, a fost infidel, ai un complex de inferioritate. Încearcă apoi să discuţi deschis cu el despre sentimentele şi temerile tale. Astfel, veţi depăşi mai uşor acest impas.

3 Nu-l mai respecţi

În cuplurile căsătorite de mai mulţi ani, exis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°