Mecanismul Unirii s-a dereglat o singură dată grav, englezii taxându-ne imediat. Nu sunt motive de bucurie. Întâlnirea a relevat nivelul limitat al campionatului nostru.
Sprijinită în toiag mioritic, Unirea Urziceni a păşit în ţinutul rock- and-rollului din Ţara fotbalului. Unirea e o echipă tenace, campioana naţională, devoratoare de scoţieni şi mulgătoare de puncte în competiţii europene.
E considerată o pildă de devotament şi abnegaţie dintr-un orăşel mângâiat de vânturile Bărăganului. Ironizând-o, prefaţând meciul de la Liverpool, un ziar local a titrat muşcător: "Prinţ şi cerşetor". Evident, gazdele erau prinţii şi noi cerşetorii.
După cum au evoluat lucrurile, prinţii au părut cam ponosiţi, iar cerşetorii curăţei şi sătui. Gazdele au dominat copios, dar fără strălucire. Lipsite de fantezie, au împins mereu jocul spre poarta excelentului Arlauskis, cotropindu-ne careul.
Jucând la scor alb, ai noştri, nepermiţându-şi să iasă dintr-o apărare bine ticluită, au sperat într-un rezultat tonic. N-a fost să fie, mecanismul Unirii s-a dereglat o singură dată grav, englezii taxându-ne imediat. Nu sunt motive de bucurie după meciul de la Liverpool.
Întâlnirea a relevat nivelul limitat al campionatului nostru, iar cadrul ei cu o tribună încărcată cu oameni civilizaţi, cunoscători ai fotbalului, despărţiţi de teatrul de luptă doar de panourile publicitare peste care zboară pasiune şi fair-play, ne-a amintit prin contrast de fanii noştri, puţini, înrăiţi şi nătărăi.