La numai o zi de la mesajul sfidător al directorului EximBank, care a declarat pentru "Gândul" că salariul său de circa 20.000 de euro pe lună este chiar mai mic comparativ cu remuneraţiile omologilor săi din băncile private, premierul Emil Boc îi răspunde printr-o nouă provocare: trimiterea în justiţie. Mai exact, după ce tot el a fost de acord în vremea guvernării în Coaliţie cu PSD ca Ionuţ Costea să ajungă şef la EximBank (având în vedere gradul său de rudenie cu Mircea Geoană), acum Boc susţine că Guvernul va apela la instanţă pentru a înlătura clauzele care ar costa bugetul 500.000 de euro dacă l-ar revocă pe aceasta din funcţie.
"Vom întreprinde demersurile necesare pentru înlăturarea în instanţă a clauzelor contractuale care impun sancţiuni financiare de 500.000 de euro în cazul schimbării directorului de la EximBank", a spus premierul, potrivit Mediafax. "Nu se poate să pui clauze în acest fel. Adică Ursache de la PSD centrează, iar Costea de la Eximbank dă cu capul. Nu se poate să continuăm aceste demersuri. Ei şi-au stabilit aceste clauze, Ursache în calitate de preşedinte AVAS şi Costea în calitate de preşedinte EximBank", a continuat iritat Emil Boc, denunţând această situaţie ca incorectă, iar clauzele drept "imorale" şi care nu răspund nevoilor statului de drept. (M.T.)
La numai o zi de la mesajul sfidător al directorului EximBank, care a declarat pentru "Gândul" că salariul său de circa 20.000 de euro pe lună este chiar mai mic comparativ cu remuneraţiile omologilor săi din băncile private, premierul Emil Boc îi răspunde printr-o nouă provocare: trimiterea în justiţie. Mai exact, după ce tot el a fost de acord în vremea guvernării în Coaliţie cu PSD ca Ionuţ Costea să ajungă şef la EximBank (având în vedere gradul său de rudenie cu Mircea Geoană), acum Boc susţine că Guvernul va apela la instanţă pentru a înlătura clauzele care ar costa