Pana la urma era un deznodamant nu asteptat, dar macar acceptat. Meciul egal ne-ar fi dat acelasi tip de satisfactie pe care ti-l da un bilet la loterie. Nu castigul in sine, ci dreptul de a spera pana la extragerea de duminica urmatoare.
Un 0-0 pe Anfield Road cam asta ar fi insemnat.
De doi lei speranta pana la retur. Si nu e vorba doar de diferenta dintre zeii fotbalului si o echipa care acum cinci-sase ani juca atunci cand binevoiau vitele sa caute o alta pajiste. Pana la urma hai sa nu cautam totul la radacina deosebirii dintre uramasii Albionului, obisnuiti sa debarce val dupa val in orice colt al lumii si ai nostri cu raul si ramul, firul de iarba si parjolitul gliei.
Nu ne-a lipsit deci indarjirea , dar ne-a lipsit forta de tragere. Fara guri de foc nu ai cum sa gauresti cuirasatul Majestatii Sale. De fapt aseara Albionul era doar in venele amiralului Gerrard si cu oarece obiectiuni si in cele ale irlandezului Carragher. In rest nici macar pe banca, Liverpool n-a mai avut vreun supus al Reginei.Doar merecenari grei! In sensul frumos , nu in cel meschin.Am pierdut in minuntul 81, dar un egal era incorect.
Liverpool s-a caznit serios. S-a izbit de o asezare corect gandita de Ronny Levy. Arlauskis , lituanianul providential , cel pentru care doi fosti prieteni MM Stoica si Dan Petrescu au scos pumnalele in presa incercand fiecare sa il atraga de partea sa, a zburat teribil dintr-un colt in altul al portii. Un Maftei colturos si excelentul Apostol au inchis centrul si l-au fortat pe Benitez sa caute aripile. Kuyt, mai degraba ambitios decat eficient si Gerrard lucid, dar cu oarecare retinere pe penetrare, l-au inaltat in grad pe francezul N’gog, cel care a fost deloc intamplator autorul decolarii “ cormoranilor”.Un specatator neutru a vazut aseara un 1-0 mult mai lejer decat o arata scorul.
Nu, nu povestea cu starea de spirit ne-a
