În ziua de 17.02.2010, în jurul orei 20.10, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că în noaptea de 16/17.02.2010, un tânar necunoscut a pătruns prin efractie în locuinţa unei bătrâne de 79 ani – S. ELENA din municipiul Botoşani, şi a întreţinut un raport sexual cu aceasta împotriva voinţei ei. Primele cercetări efectuate în cauză au stabilit faptul că în noaptea de 16/17.02.2010 între orele 00.00-01.00, un tânar necunoscut a pătruns în locuinţa victimei prin spargerea unui geam, şi, agresând-o fizic, a forţat-o sa întreţină un raport sexual.Ulterior, prin ameninţări a obligat-o să-i indice locul unde işi ţinea banii în casă, găsind şi părăsind locuinţa cu suma de 500 lei. Continuarea cercetărilor a condus la identificarea autorului faptelor reclamate în persoana lui B. VASILE GABRIEL de 29 ani, din satul Iezer, comuna Hilişeu Horia, care a fost depistat pe raza municipiului Botoşani şi faţă de care se efectueaza cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, tâlhărie şi violare de domiciliu, urmând a se dispune măsura reţinerii în vederea arestării preventive.
Autori: A.B.
În ziua de 17.02.2010, în jurul orei 20.10, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că în noaptea de 16/17.02.2010, un tânar necunoscut a pătruns prin efractie în locuinţa unei bătrâne de 79 ani – S. ELENA din municipiul Botoşani, şi a întreţinut un raport sexual cu aceasta împotriva voinţei ei. Primele cercetări efectuate în cauză au stabilit faptul că în noaptea de 16/17.02.2010 între orele 00.00-01.00, un tânar necunoscut a pătruns în locuinţa victimei prin spargerea unui geam, şi, agresând-o fizic, a forţat-o sa întreţină un raport sexual.Ulterior, prin ameninţări a obliga