- Politic - nr. 485 / 19 Februarie, 2010 Dupa ce am ajuns sa deslusesc taina slovelor, n-am avut altceva de citit, in afara manualelor, decat cartile de povesti, luate drept premii, la sfarsit de an scolar, de catre fratii mai mari. Scotocind prin niste cufere ale tatei, am dat de o culegere de poezii populare, intre care si cateva din folclorul romanilor plecati in America. Am retinut atunci destule versuri, dintre care imi mai amintesc: "Bate-l, Doamne, pe-acela, / Pe care-si lasa tara / Si pleaca-n America / Si-si lasa familia." Poeziile vibrau de dragoste si de dorul de tara. N-am priceput eu multe, dar mama si bunica au fost cele care m-au luminat. Nu putini romani ardeleni, ca sa scape de saracie si de apasarea jugului de fier, au plecat in America. Unii s-au intors, si-au cumparat pamant cu agoniseala de acolo si au ajuns gospodari apreciati. Altii au devenit cetateni americani si cine stie daca urmasii lor isi mai cunosc limba si isi mai stiu originea. Diaspora actuala, aflata pe toate meridianele globului, apartine altor generatii, celor de dupa 1945. Este vorba de diaspora "disperarii". Cineva mi-a povestit ca, la sfarsitul razboiului, un ofiter, aflat cu subunitatea pe teritoriul Cehoslovaciei, si-a adunat subordonatii si le-a zis ca au scapat de razboi, dar tara nu va mai fi ceea ce a fost, ca va ramane sub cizma sovietica. El, care stia ce vremuri se apropie, nu se intoarce acasa si a trecut in Vest. Dupa razboi, granitele au fost inchise. Au urmat condamnari din randul ofiterilor si al intelectualilor, cel mai adesea pentru vini inchipuite. Devenise evident faptul ca floarea intelectualilor trebuia distrusa. Cu timpul, a fost creata o noua intelectualitate, cu origine sociala "sanatoasa". Bucurandu-se de toate avantajele pe care i le putea oferi societatea, multi dintre acestia au urcat vertiginos in functii, si unii dintre ei se intreceau in a-si m