Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Buzău: Tun imobiliar în poligonul de trageri din Mărăcineni

Publicat in Adevarul, vineri 19 februarie 2010 ·

Poligonul militar din Mărăcineni, aflat la numai cinci kilometri de municipiul Buzău, s-ar putea transforma în câţiva ani într-un cartier cu câteva sute de case. Primarul din Mărăcineni intenţionează să ceară Ministerului Apărării un schimb de teren, astfel încât poligonul să intre în administrarea comunei.

Localitatea Mărăcineni a devenit în ultimul deceniu un adevărat El Dorado imobiliar, numai în ultimii doi ani, populaţia comunei crescând cu aproximativ 800 de persoane. S-a construit continuu iar intravilanul comunei aproape că s-a epuizat. Comuna are însă în pântecele ei aproape 30 de hectare de teren viran de care momentan nu se poate atinge, fiind în proprietatea armatei.

„Poligonul militar are o suprafaţă foarte mare, pe care s-ar putea extinde zona rezidenţială. Din păcate, nu se poate face nimic aici pentru că armata este stăpână pe această suprafaţă, care mai cuprinde şi câte o fâşie pe laturile din stânga şi dreapta, de 400 de metri, pentru siguranţă”, a declarat Constantin Dumitru, primarul din Mărăcineni.

Primul gospodar al localităţii va merge personal la Ministerului Apărării Naţionale pentru a solicita să preia poligonul în administrarea comunei şi să dea aceeaşi suprafaţă de teren în altă parte. „S-au primit 600 de cereri pentru locuri de casă şi nu mai avem loc decât pentru cel mult o sută. Nu se poate construi nimic acolo, nici drumuri comunale, iar când sunt trageri se sistează până şi lucrările agricole din câmp”, a spus primarul localităţii.

Sătenii spun că iniţiativa primarului este binevenită. „Stau la un kilometru de poligon şi când se trage, vibrează geamurile. Ne-am obişnuit, dar n-ar fi rău dacă s-ar muta”, ne-a spus Dumitru Tudose, din Mărăcineni.

În comuna Mărăcineni, de 50 de ani se tot aud focuri de armă. „Poligonul de tragere din localitatea Mărăcineni este destinat pentru executa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 14 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 21 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 11 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°