Boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a acceptat, ieri, concluziile celei de-a doua şi a treia evaluări a Programului Economic convenit cu România, astfel că banii aferenţi celor două tranşe de împrumut vor fi viraţi în cel mult 48 de ore de la încheierea dezbaterilor.
Este vorba despre aproximativ 2,3 miliarde de euro, din care 1,15 miliarde de euro vor finanţa, în mod direct, deficitul bugetar. Restul banilor vor intra în conturile BNR pentru susţinerea cursului de schimb. Directorii executivi ai FMI au acceptat, din nou, derogarea cerută de statul român în privinţa arieratelor bugetare.
Mai citeşte şi:
Comisia Europeană ne dă banii în martie
Evaluările delegaţiei FMI, pentru virarea ratelor doi şi trei din împrumut s-au încheiat la 27 ianuarie. Reprezentanţii Fondului declarau, la acea dată, că perspectivele economice ale României se îmbunătăţesc ca urmare a creşterii cererii externe şi nu au modificat estimările privind evoluţia PIB făcute la sfârşitul lunii decembrie 2009.
„Ne aşteptăm ca în 2009 contracţia economică să se reducă la 7%, iar PIB-ul să treacă pe plus în 2010, până la aproape 1,3%", declara şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks.
Arierate şi cheltuieli
Autorităţile române nu au transmis ultimele date cu privire la nivelul arieratelor, dar experţii FMI declarau că, cel mai probabil, ele nu au fost atinse. În plus, aceştia au atras atenţia asupra cheltuielilor bugetare.
„Deficitul bugetar de 7,3% din PIB a fost atins. Cu toate acestea, ţintele indicative ale cheltuielilor curente ale statului nu au fost îndeplinite în totalitate, ceea ce înseamnă că este nevoie de eforturi mai mari pentru controlul acestora, astfel încât să se direcţioneze mai multe resurse pentru investiţii", a spus Franks.