Suma reprezintă veniturile obţinute în urma „confiscării” autoturismelor parcate ilegal în sectorul condus de primarul PDL Liviu Negoiţă. Sursa: LIBERTATEA
Ghemul de firme sub care stă pitită familia Prigoană a câştigat anul trecut minimum 850.000 de euro din ridicatul maşinilor parcate în locuri nepermise. Rosal Ecologic&Recycling a acţionat în sectorul 3, condus de Liviu Negoiţă, coleg cu Silviu Prigoană în PDL. Sub ghearele vânătorilor de maşini au picat 6.390 de bucăţi. Din toţi banii pe care i-a încasat firma Rosal, nici un leu n-a ajuns în bugetul Primăriei Sectorului 3.
Acest lucru se datorează faptului că şefii administraţiei publice n-au avut nicio pretenţie în contractul de cesionare a acestei activităţi.
„Nu sunt eu”
Pe deputatul PDL l-a iritat subiectul câştigurilor din ridicatul maşinilor în sectorul 3. La început a afirmat că nu-şi scoate banii, că nu-i o mare afacere, apoi a virat brusc şi-a spus că nu are nicio legătură cu firma Rosal Ecologic&Recycling: „E alt acţionariat, e doar o coincidenţă de nume. Am comentat doar ce cred eu că se întâmplă acolo...”.
Reacţia lui Prigoană e de neînţeles. În spatele Rosal Ecologic se află Rosal Management, iar în spatele acesteia se află Univers Media SRL, firmă deţinută în totalitate de Honorius Prigoană, fiul deputatului PDL. Deci suveica de firme aparţine familiei Prigoană.
Tot pachetul de servicii
O maşină ridicată în sectorul 3 pentru parcare nepermisă costă minimum 550 de lei: 200 „săltatul”, alţi 200 transportul autorismului şi 150 de lei pentru fiecare zi de depozitare.
În total, Rosal a încasat minimum 3,5 milioane lei în 2009, adică vreo 850.000 de euro. Şi nici un ban n-a ajuns la primărie, eventual pentru construirea de locuri de parcare, aşa cum se întâmplă în sectorul 1, de exemplu, unde 20% din sumele în