Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Călători şi-a majorat capitalul social cu 34 mil. lei

Publicat in Curierul, vineri 19 februarie 2010 ·

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a majorat capitalul social al CFR Călători cu 34,09 mil. lei. Suma reprezintă înregistrarea în contabilitate a terenurilor pentru care s-au obţinut titluri de proprietate la Regionala de Transport de Călători Constanţa.

"Capitalul social al CFR Călători se majorează de la 290.034.680 lei, la 324.131.217 lei, reprezentând aport în natură al statului român la capitalul societăţii, împărţit în 129.652.487 acţiuni, în valoare nominală de 2,50 lei pe acţiune", potrivit unui anunţ publicat în Monitorul Oficial. CFR Călători şi-a bugetat pentru acest an venituri totale de 2,595 miliarde lei şi o pierdere de 180 milioane lei, în timp ce investiţiile sunt estimate la 402,920 milioane lei, potrivit proiectului de buget al companiei elaborat de MTI. Reprezentanţii companiei declarau în octombrie anul trecut, pentru NewsIn, că CFR Călători avea la 31 august 2009 pierderi de 211 milioane lei, ca urmare a acordării compensaţiei în proporţie de 66% faţă de 2008. Potrivit proiectului de buget pentru 2010 al companiei elaborat de MTI, din veniturile totale de 2,595 miliarde lei, cele din exploatare sunt de 2,271 miliarde lei, iar cele financiare de 130 milioane lei. Totodată, în proiectul de buget pentru 2010 se mai arată că CFR Călători va primi subvenţii de 956,259 milioane de lei.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a majorat capitalul social al CFR Călători cu 34,09 mil. lei. Suma reprezintă înregistrarea în contabilitate a terenurilor pentru care s-au obţinut titluri de proprietate la Regionala de Transport de Călători Constanţa.

"Capitalul social al CFR Călători se majorează de la 290.034.680 lei, la 324.131.217 lei, reprezentând aport în natură al statului român la capitalul societăţii, împărţit în 129.652.487 acţiuni, în valoare nominală de 2,50 lei pe acţiune", potrivit unui anunţ p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°