Început de an agitat pentru Cristi Balaj. După ce în Arabia Saudită a făcut parte dintr-o brigadă în care asistentul său, Ionel Popa, a fost făcut „şpăgar”, joi seară a venit rândul centralului din Baia Mare să fie implicat într-un scandal.
Astfel, la începutul meciului Standard Liege - Salzburg (3-2) din Liga Europei, Balaj a intrat în conflict cu antrenorul oaspeţilor, Huub Stevens. Motivul?
Românul i-a cerut tehnicianului olandez să îmbrace o vestă fosforescentă pentru a se deosebi de proprii jucători.
„Decât să mă umileşti, prefer să mă duc singur în tribună", i-a spus Stevens lui Balaj! „Lucrurile erau stabilite de la şedinţa tehnică, iar el nu le-a respectat", ne-a precizat centralul, care a acţionat în conformitate cu regulamentul UEFA.
De altfel, antrenorul lui Salzburg s-a dat în spectacol şi după ce a părăsit banca tehnică, fiind comparat de presa belgiană cu un clovn. În schimb, mass-media din Austria l-a taxat pe Balaj, scriind că „inflexibilul român ne-a dat o lecţie în materie de codul culorilor" sau „Balaj a apelat la reglementări UEFA ştiute doar de el".