Sâmbătă, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat Doblo dinspre municipiul Dorohoi înspre municipiul Botoşani, pe raza comunei Leorda, F. DRAGOŞ-IONUŢ de 30 ani, din municipiul Bacău, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum ( carosabil umed ), după efectuarea unei manevre de depăşire, pierde controlul volanului şi pătrunde din nou pe sensul opus de mers, împrejurare în care intră în coliziune cu autoturismul marca Opel Zafira condus regulamentar de către P. ADRIAN de 33 ani, din municipiul Botoşani.După impact, autoturismul Opel Zafira părăseşte partea carosabilă şi se rastoarnă pe cupolă.În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui bărbat de 38 de ani – B. VICTOR – din municipiul Botoşani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului Opel Zafira, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale.Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Faţă de conducătorul auto F. DRAGOŞ-IONUŢ se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.
Autori: A.B.
Sâmbătă, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat Doblo dinspre municipiul Dorohoi înspre municipiul Botoşani, pe raza comunei Leorda, F. DRAGOŞ-IONUŢ de 30 ani, din municipiul Bacău, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum ( carosabil umed ), după efectuarea unei manevre de depăşire, pierde controlul volanului şi pătrunde din nou pe sensul opus de mers, împrejurare în care intră în coliziune cu autoturismul marca Opel Zafira condus regulamentar de către P. ADRIAN de 33 ani, din municipiul Botoşani.După impact, autoturismul Opel Zafira părăseşte partea carosabilă şi se rastoarnă pe cupolă.În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unu