Constantin Anghelache descrie evenimentele care au dus la transformarea Unirii Tricolor în Dinamo. Şi explică de ce a preferat să ajungă în închisorile comuniste în loc să joace pentru noul club intrat sub tutela Ministerului de Interne

Născut în mai '20, Constantin Anghelache a jucat pentru unirişti din '33 pînă în '47, cu o întrerupere de circa doi ani, cît a stat pe frontul din Răsărit. A trecut de la pitici pînă la echipa mare: "Eu eram din Bucureştii Noi, dar m-a văzut maestrul Steinbach, antrenorul, la un meci de copii şi aşa am ajuns tocmai în Obor". Iar aici a făcut carieră: opt sezoane în prima formaţie a "galben-albaştrilor", a gustat şi amarul ligii secunde, dar şi mierea unicului titlu, cucerit în '41.

Peste toate însă, e ultimul martor al evenimentelor care au dus la transformarea Unirii Tricolor în Dinamo, în '48. Sub oblăduirea ministrului Teohari Georgescu şi prin vrerea Internelor de sorginte bolşevică, linie instaurată la Bucureşti după al doilea război mondial. Anghelache deapănă povestea sacadat, se întrerupe, "E dificil să vorbesc despre asta!", dar soţia îl mai ajută să reia firul frazelor.

"Nelegiuirea putea fi oprită"

Amintirile se leagă mai greu: "N-aş vrea să fie oameni care să zică ce-au zis tot timpul, că am fost legionar. Complet neadevărat!".

Trece însă repede peste acest obstacol mental: "Eu eram la Unirea şi jucător, şi secretar general în conducere. Şi ştiu exact că a existat o persoană din interior care putea opri nelegiuirea. Dacă zicea «Nu!», se bloca totul. Dar n-a făcut-o! S-a raliat curentului! N-o să-i spun însă niciodată numele".

Ziua în care a transpirat vestea o derulează parcă s-ar fi întîmplat ieri: "Aveam meci cu Tîrgu Mureş, în Bucureşti, pe ANEF. Conduceam la pauză cu 1-0, dar, brusc, în vestiar a apărut ştirea că în acea dimineaţă se petrecuse o nenoro