Grav este cînd atitudinea artiştilor devine dispreţuitoare faţă de propria profesiune.
Cu tristeţe nespusă observ, nu doar de la un an la altul, ci de la o zi la alta, o degradare a ideii de teatru. Sînt atîtea „spectacole" în jur, încît spectacolul de teatru, calitatea lui aproape nu mai contează.
Puţini oameni de teatru mai merg contra valului şi mai ţin la calitatea, la principiile acestei lumi. Publicul nostru este generos din principiu. Aplaudă orice. Destul de derutat. Cei de pe scenă se bucură, se mulţumesc cu asta, se îmbată cu apă rece şi îşi adorm spiritul critic, noţiunea de act artistic performant. În general, nu-i aşa, cine mai are nevoie de profesionişti, de specialişti, de criterii? Şi, oricum, comentariul critic este şi el subminat mai întîi din interiorul breslei. Apoi, dacă ai anumite afinităţi pentru un anumit gen, eşti catalogat din start prost, bătrînicios, demodat, că nu vezi şi nu simţi modern. Ca şi cînd modernitatea ar exclude, şi ea, noţiunea de valoare. În locul polemicilor de idei, constructive, au apărut injuriile de-a dreptul. Fapt fără precedent. Mă întreb, dacă spiritul critic este înlocuit cu limbajul de mahala, ce pretenţie mai poţi să ai? Argumentaţia, limbajul, limba şi tonul care se folosesc în aşa-zise cronici sau notiţe este halucinant. Umoralitatea a luat locul moralităţii deontologiei profesionale...
Este starea generală a unei societăţi în derivă. Din toate punctele de vedere.Un domn ziarist care se ocupă de politică sau aşa ceva comentează la televizor, cu o nonşalanţă care mi-a dat fiori, calitatea unui spectacol - n-am înţeles dacă „piesă" în accepţiunea domniei sale ar însemna text, doar text sau include automat şi conceptul de performance - cel puţin discutabilă din punct de vedere estetic, regizoral, al consistenţei artistice. Şi asta nu fiindcă ar da pe cineva interesul faţă de te
