Enoriaşii şi preotul Mănăstirii Mraconia din localitatea Dubova se plâng că maica stareţă Filofteia Brandea face lucruri necurate şi sfinţeşte apele prin ritualuri păgâne. Oficialii Episcopiei spun că nici preotul şi nici maica stareţă n-ar fi tocmai uşi de biserică, însă, nu-i pot schimba pe niciunul din lipsă de personal.
Scandalul a izbucnit când biserica de la Mraconia a fost transformată în mănăstire de maici. Stareţa locaşului de cult este acuzată de preotul mănăstirii şi de localnicii din Dubova de tot felul de ritualuri, nu tocmai demne de un slujitor al Domnului.
Cea mai bizară acuzaţie îndreptată împotriva maicii Filofteia este aceea că femeia ar fi pus, la loc de cinste, în biserică, pe iconostas, un craniu descoperit cu mulţi ani în urmă.
„Să iei un craniu dintr-o groapă comună unde se zice că au murit oameni de holeră la 1812, să sustragi aceste oase şi să pretinzi că respectivul craniu este cel al unui sfânt pe nume Cristofor, care de fapt nu există în canoanele noastre bisericeşti şi faptul că pe noi ne substituie practicând ritualuri, este un caz grav", consideră preotul Cristian Târtea.
Monitorizată de preot
Acuzaţiile la adresa stareţei nu se opresc aici. Părintele Târtea susţine că a monitorizat-o pe stareţă şi a imortalizat-o în câteva ipostaze, cel puţin ciudate.
Preotul Cristian Târtea arată pozele cu maica şi păpuşa ei
„Maica ne-a înjurat, ne-a drăcuit, ceea ce este inadmisibil, ne-a scuipat şi a spus că noi suntem nişte păcătoşi, dubovenii, că nu ştim să sfinţim apele şi are ea grijă să le sfinţească. Şi a scos capul ăsta de mort. Noi o monitorizăm de când a venit aici, cu camere video, cu aparate de fotografiat la distanţă şi am observat că după ce am plecat noi, pe la ora 1.30, ea a scos capul de mort, l-a băgat în butoaiele cu apă şi a sfinţit apele cu acest schelet",