O iarnă aşa cum de mulţi ani nu mai văzuseră decât prin poze oftând că nici iarna nu mai e ce-a fost odată. Îşi mângâiau copiii pe creştet, povestindu-le despre iernile acelea cu troiene până la brâu, despre bătăliile cu zăpadă care se încingeau între copii, între părinţi, între părinţi şi copii..., despre concursurile de sănii, despre mersul la şcoală, prin troiene şi viscol, unde ajungeau ca nişte oameni de zăpadă, despre strălucirea caldă a nopţilor înfăşurate în alb... şi apoi de recoltele bogate ce urmau iernilor înzăpezite.

Dar s-au dus de mult... acum e vremea aridă şi încinsă prevestită de încălzirea aceea despre care se tot vorbeşte, au învăţat şi ei la şcoală, cea datorată poluării şi stoarcerii Pământului. Copiii ascultau întristându-se când priveau pe geam cenuşiul rece şi prăfos al străzilor goale de iarnă şi se rugau cu patimă: "Dă, Doamne, să avem şi noi zăpadă!". Se pare că Dumnezeu, înduioşat de rugile copiilor din toate sufletele: de copii, de adolescenţi, de adulţi şi de bătrâni, a luat sita lui uriaşă, zvârlită într-un cotlon uitat de prin Ceruri, şi a început să cearnă zăpadă peste lume. Şi a cernut.

Apoi a început gâlceava. Tot Dumnezeu a fost până la urmă cel invocat cu năduf şi atribuit, ca de obicei, mamelor: mamelor autorităţilor că nu iau zăpada de pe străzi, mamelor vecinilor care dau zăpada de pe maşina lor blocându-le pe celelalte, mamelor şoferilor volelor ce-au ridicat dune de zăpadă barând parcările, mamelor celor cu maşinile neechipate de iarnă care patinează blocând drumurile (cei în aşteptare nefăcând altceva decât să-i înjure pe nefericiţi, în loc să-i ajute), mamelor celor de la ISU cărora le-a luat ore întregi să ajungă să-i scoată din nămeţi pe cei care, ştiind că va ninge mult şi viscolit, tot au plecat la drum şi au rămas captivi prin câmp... Mama credincioasă a tuturor celorlalţi a fost blamată pentru