Să pornim de la o imposibilă premisă de bună-credință. Adică să ne închipuim că Ion Iliescu chiar a crezut în social-democrație. Că în 1989 nu a fost lovitură de stat, ci Revoluție. Că Ion Iliescu a fost doar în locul potrivit, la momentul potrivit. Că a fost doar o greșeală născută din (încă) imaturitatea politică chemarea minerilor la București. Că Ion Iliescu chiar a crezut în ceea ce spunea legat de viitorul României. Știu, sunt greu de închipuit toate acestea, dar haideți să facem acest exercițiu științifico-fantastic de imaginație.
Ei bine, domnule Ion Iliescu, priviți-vă astăzi propriul partid. Oamenii pe care, într-un fel sau altul, chiar și atunci când nu ați fost de acord cu ei, i-ați promovat și susținut. Care s-au îngrășat și îmbogățit pe seama imaginii d-voastră. Nici Năstase, nici Geoană și nici Vanghelie nu ar fi existat în viața politică fără d-voastră. Sau ar fi fost niște marginali. Nici Hrebenciuc nu ar fi avut pentru cine să tragă sforile. Și nici Victor Ponta nu ar fi avut pe urmele cui să calce.
Domnule Ion Iliescu, spuneți sincer: acesta este partidul pe care vi l-ați dorit? Acesta este partidul care ar putea să fie în stare să-i ofere României un viitor mai bun? Priviți domnule Iliescu acest monstru cu zeci de capete care au început să se încaiere între ele, fiecare revendicându-și trupul în exclusiv folos personal. Priviți-l bine, domnule Ion Iliescu! Este ceea ce ați fost d-voastră în stare să creați! PSD este ceea ce d-voastră oferiți României.
Să vă mulțumim?
Să pornim de la o imposibilă premisă de bună-credință. Adică să ne închipuim că Ion Iliescu chiar a crezut în social-democrație. Că în 1989 nu a fost lovitură de stat, ci Revoluție. Că Ion Iliescu a fost doar în locul potrivit, la momentul potrivit. Că a fost doar o greșeală născută din (încă) imaturitatea politică chemarea minerilor la București. Că Ion Ili
