Cu vreo doi ani in urma, la Editura Timpul din Iasi a aparut o noua editie din celebra culegere culinara compilata de M. Kogalniceanu si C. Negruzzi in 1841, " 200 de retete cercate de bucatarie româneasca si alte trebi gospodaresti" . Sunt un degustator al unor astfel de lucrari, de la cele din secolul al XVII-lea, la " Gastronomicele" lui Pastorel si la celebra carte a Sandei Marin.
Bucoavna celor doi pasoptisti cu greu mai poate fi utilizata astazi ca ghid in bucatarie, interesându-l mai curând pe filologul cu gust pentru limba neaosa, inca neasezata in prima parte a veacului al XIX-lea, decât pe gospodinele deschise, spre incântarea rasfatatilor consorti, experimentelor (in bucatarie). In al doilea rând, pentru ca nu avem de-a face cu o reeditare oarecare, ci cu una care isi propune sa imbine fericit gustul pentru trufandale gastronomice cu cel pentru poezia inspirata din arta culinara. Sa le iau pe rând.
Desigur, cei doi autori intelegeau foarte bine ca rafinamentul festinelor merge mâna in mâna cu un ridicat etalon de civilizatie, iar inedita lor preocupare nu este straina de programul revistei "Dacia literara", care incerca sa forteze o dezvoltare a literaturii autohtone prin mijloace care tineau de realitatile si posibilitatile locului. Cine consulta "scara" volumului, s-ar putea sa nu fie tocmai dumirit in privinta unor feluri tare plastic denumite pe atunci; imaginati-va ca ati descoperi in meniul unui restaurant bucate precum "uger de vaca" (da, se pare ca stramosii nostri il consumau ca pe o delicatesa), "brânza zburata", "lapte zburat", "babe oparite tare bune", mai ceva - "babe fara lapte", iar ca desert "zalatina de toporasi" ori "rahatlocum", totul asezonat din belsug cu "visinap". Dincolo de concluzia evidenta ca inainte arta culinara cerea mult mai multa pricepere si rabdare, masa nereprezentând un moment grabit, apt sa
