Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii SMURD se extind în tot judeţul

Publicat in Adevarul, vineri 19 februarie 2010 ·

Conducerea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa Năsăud vrea să inaugureze în acest an două centre SMURD, la Prundu Bârgăului şi la Beclean.

În prezent la Bistriţa funcţionează Unitatea de Primiri Urgenţe SMURD dotată cu maşini de ambulanţă, cu o Terapie Intensivă Mobilă iar la Sângeorz Băi există o singură ambulanţă. Prin înfiinţarea acestor două centre, la Prundu Bârgăului şi la Beclean se doreşte scurtarea timpului de intervenţie la accidentele foarte grave.

Potrivit şefului Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, maiorul Constantin Florea, fiecare unitate va fi dotată cu 40-50 de pompieri, care vor lucra în schimburi. Lucrările la cele două centre au început de anul trecut iar în acest an clădirile vor fi acoperite şi cel mai probabil inaugurate.

Pentru cele două unităţi, pompierii au pregătite două maşini de intervenţie şi una de descarcerare, iar imediat ce vor deveni funcţionale, acestea doresc să achiziţioneze şi ambulanţe.

De la începutul acestui an pompierii SMURD au fost solicitaţi de aproape 100 de ori.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost reţinut la Istanbul / Costea, urmărit internaţional, a fost localizat de reporterii Gândul în Istanbul

Mediafax acum 41 minute
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost preşedinte al Eximbank, care este dat în urmărire internaţională, a fost localizat de reporterii Gândul în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reuşit să-l repereze. Poliţia Română a transmis că în

Premierul Ciolacu a venit la Parlament cu facturile în original ale zborurilor private închiriate cu firma Nordis: Îmi este foarte greu să vă răspund. Aveţi atâta ură faţă de mine de fiecare dată

News.ro acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, miercuri, la Parlament, cu facturile zborurilor private pe care le-a făcut cu compania Nordis, el afirmând că s-a dus şi la Buzău şi a căutat toate arhivele. ”Am solicitat şi o explicaţie sesizată de către dumneavoa

Laura Vicol, la Curtea de Apel: Am făcut multe plângeri. O să aveţi mari surprize

Mediafax acum 18 minute
Laura Vicol, soţia patronului Nordis, a declarat miercuri că este avocat şi i s-a pus etichetă „de Nordis”. Ea a afirmat că a făcut multe plângeri penale şi totul va ieşi la iveală. De asemenea, Laura Vicol a afirmat că „prietenii, cu siguranţă mi i

Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis, respinsă de Birourile Parlamentare Reunite

Mediafax acum o ora
Propunere de suspendare din funcţie a preşedintelui României se afla pe agenda şedinţei Birourilor Permanente Reunite de miercuri. Aceasta nu a fost aprobată. Propunerea fusese depusă de POT. BPR a aprobat ordinea de zi a şedinţei comune a Camerei D

Ministrul Justiției, despre Dosarul Nordis - „Justiția trebuie să se facă până la capăt, adevărul trebuie aflat“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat, miercuri, că nu poate comenta responsabilitățile individuale în cazul persoanelor implicate în dosarul Nordis și a precizat că justiția trebuie să se facă până la capăt, conform Agerpres.ro 'Ca minist

PPC Energie, un furnizor care asigură energie pentru orice

HotNews acum 2 ore
PPC Energie este furnizorul de energie electrică și gaze naturale dedicat în a răspunde nevoilor clientului de astăzi, preocupat de economisirea energiei, eficiență și sustenabilitate. Cu o bază de aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii

Nicuşor Dan: Parlamentarii din coaliţia de guvernare au respins azi-noapte amendamentele pentru o împărţire echitabilă a bugetului Bucureştiului, ignorând complet dorinţele clare ale cetăţenilor Capitalei

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, scrie miercuri că parlamentarii din coaliţia de guvernare au respins azi-noapte amendamentele pentru o împărţire echitabilă a bugetului Bucureştiului, ignorând complet dorinţele clare ale cetăţenilor Capitalei. ”PSD-

Ciolacu, la dezbaterea bugetului: Solicit tuturor angajaţilor statului să drămuiască eficient fiecare leu cheltuit din buget. Îi cer Ministrului Finanţelor să monitorizeze la sânge fiecare cheltuială / Nu faci performanţă clară, nu poţi avea bonusuri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la dezbaterea bugetului, că solicită tuturor angajaţilor statului să drămuiască eficient fiecare leu cheltuit din buget şi îi cere Ministrului Finanţelor să monitorizeze la sânge fiecare cheltuială. ”Nu

Marcel Ciolacu: unii spun că bugetul este optimist, alţii că e de austeritate, e un buget de dezvoltare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a ţinut miercuri un discurs în Parlament în care a vorbit despre bugetul de stat din anul 2025. Unii spun că bugetul este optimist, alţii că este de austeritate, dar este un buget de dezvoltare, a declarat Ciolacu. În timpul

Atac armat într-o stație de metrou din Bruxelles!

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi indivizi au tras în aer cu puști de asalt într-o stație de metrou din Bruxelles, miercuri, fără a răni pe nimeni, însă au provocat întreruperi majore pe mai multe linii de transport în timpul orelor de vârf ale dimineții, informează EFE, citat d

Vremea

București
acum

mie.

0°/6°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/5°
Iasi
acum

mie.

-2°/2°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
Constanta
acum

mie.

-0°/2°
joi

-0°/3°
vin.

-0°/3°
sâm.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-2°/2°
sâm.

-3°/5°
Timisoara
acum

mie.

-1°/5°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

-1°/6°