Senatorul Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, a fost dat pe mâna procurorilor anticorupţie de Nati Meir. Potrivit informaţiilor apărute în cursul zilei de ieri pe site-ul stirileprotv.ro, numele senatorului constănţean a fost pomenit de Meir în dosarul în care s-a început deja urmărirea penală faţă de judecătorul Cristian Jipa, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi faţă de senatorul Cătălin Voicu.
Conform sursei citate, Alexandru Mazăre ar trebui să dea explicaţii cu privire la anumite fapte de corupţie, dosarul având ca punct de plecare denunţul formulat de Nati Meir. Potrivit unor surse judiciare, citate de Pro TV, senatorul PSD ar fi trebuit să se prezinte ieri dimineaţă, în jurul orei 11.00, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind citat de procurorii DNA. Parlamentarul constănţean nu a dat însă curs citaţiei şi nu s-a prezentat pentru a fi confruntat cu acuzaţiile pe care i le aduce Meir, care ar fi făcut mai multe referiri la el cu privire la diverse fapte de corupţie. De menţionat că, faţă de Cristian Jipa şi Cătălin Voicu, procurorii anticorupţie fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA, a precizat că nu poate nici infirma, dar nici confirma informaţia. La rândul său, Alexandru Mazăre nu a putut fi contactat pentru a-şi prezenta punctul de vedere, deşi a fost sunat în repetate rânduri şi i-a fost transmis şi un mesaj de tip SMS. Senatorul Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, a fost dat pe mâna procurorilor anticorupţie de Nati Meir. Potrivit informaţiilor apărute în cursul zilei de ieri pe site-ul stirileprotv.ro, numele senatorului constănţean a fost pomenit de Meir în dosarul în care s-a început deja urmărirea penală faţă de judecătorul Cristian Jipa, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi faţă de senatoru