Proaspeţii viitori absolvenţi de liceu au început cu dreptul BAC-ul de anul acesta care, la fel ca în ultimii aproximativ zece ani, are modificările de rigoare. Era chiar culmea ca tentativele de „reformare a învăţământului românesc" să nu fie bifate şi pe spatele promoţiei 2010...
Începutul săptămânii ce tocmai dă să se încheie a fost plină de fluturaşi în stomac, (desigur, doar teoretic), pentru elevii din clasele a XII-a. Prima probă a aşa numitului „prim examen important din viaţă - deschizător de căi" a trecut repede, după trei zile în care tinerii noştri s-au străduit să dea tot ce e mai bun, pentru un rezultat pe măsură. Nu că ar fi fost şi motivaţi, nevoie mare, mai ales pentru că, indiferent de ce ar fi scos din creion şi apoi din gură, oricum nu ar fi putut pica proba. Vestea bună, dacă este să ne luăm după rezultate ar fi că, după cele câteva generaţii de acum ceva ani, pentru care „asl pls" era deja un mod de-a comunica şi dincolo de ecranele calculatoarelor, cel puţin generaţia aceasta a dat dovadă, teoretic, practic, că sunt adevăraţi oratori. O altă veste bună este aceea că, atât la această probă, cât şi la cea de limbă maternă, pentru care s-au înscris şi 11 elevi din judeţul Constanţa, nu s-a înregistrat nici o eliminare din examen. Ori supraveghetorii nu prea mai ajung tehnologia din urmă, ori elevii nu au vrut să-şi mai bată capul. Oricum, ambele variante ar fi bune până la urmă. Contează doar rezultatul.
La Constanţa, din cei aproape opt mii de elevi care s-au înscris la BAC, peste 4.200 au fost declaraţi utilizatori „experimentaţi". Doar puţin peste nouă sute sunt de nivel „mediu", iar restul, ,,avansaţi". Că aşa o fi... mai rămâne de văzut. Acest aspect este oricum mai mult sau mai puţin important sau interesant pentru mai-marii noştri care pun în practică ce şi cum doresc. Şefia Ministerului Educaţiei se tot aruncă dintr-o ogradă în