Un documentar, ba chiar două documentare TV, despre copii părăsiţi, privaţi de dragoste şi de îngrijire, sunt transmise în aceeaşi zi la două posturi diferite. Imagini bolnave, cu fiinţe suferinde, atacate de paraziţi, de germeni ai feluritelor boli, nehrănite, flămânde, adevărate schelete ambulante care nu mai cer nimic altceva decât milă. Stările lor sunt deplorabile, infecţiile, paraziţii care îi chinuiesc au atins un maximum incredibil. Mai au puţin şi dispar. (...)

Familiile nu au întotdeauna un adăpost stabil, dorm pe unde se nimereşte, adesea sub cerul liber. Sunt părinţi cu mai mulţi copii decât pot întreţine… Decât pot iubi. Dragoste şi îngrijire – ingredientele cele mai importante – le sunt acestor familii şi acestor copii perfect inaccesibile. Copii ai străzii, copii ai nimănui, cărora le-a rămas, pentru ultime implorări, numai privirea.

…Şi, dintr-odată, ca prin farmec, apare ea, răsturnarea de planuri, situaţia se îmbunătăţeşte simţitor, coşmarul dispare, nu mai e de neînlăturat. O echipă de haidamaci, pusă pe fapte mari, coboară dintr-o maşină lungă. Costumaţia lor seamănă cu aceea a unor jandarmi, vestele sunt cu şi fără mâneci, folosite, unele sau altele, după anotimp, braţele puternice abundă de tatuaje cu figuri şi personaje simbolice. Nu ştii din prima clipă dacă sunt rău- sau binefăcători. Inspiră teamă sau măcar nelinişte. Anchetează cazuri. Preiau victime. Le examinează rănile, suferinţa, le pun în maşina lor lungă, le plasează temporar în adăposturi, le duc la doctor, urmăresc atent examenul medical, asistă îngrijoraţi la unele intervenţii ale specialiştilor, caută soluţii potrivite pe termen lung pentru fiecare caz în parte. Caută părinţi adoptivi cu suflet şi cu posib Publicitate ilităţi materiale, pe care îi chestionează, îi testează multiplu, înainte de a le încredinţa o asemenea fiinţă şi după aceea îi vizitează repetat