De-a lungul Evului Mediu, corporalitatea, a fost privita fie in prelungirea ideii antice a respectului fata de formele frumoase si sanatoase, fie sub inraurirea ideilor orientale, preluate pe filiera crestina, privind inconsistenta si destinul tragic rezervat formelor umane. In secolul al XIV-lea, dupa ce istorici ai vremii batusera deja in cuie disparitia institutiei cavaleresti (stare de fapt atestata si de legende precum cea a adulterului cavalerului Lancelot, ori cea a intalnirii dintre Sir Gawain si Cavalerul Verde), apar in Europa, mai intai in Apus, apoi si in Rasarit, reprezentari artistice realizate in spiritul "memento mori", mai ales sculpturi, opere care astazi, sunt restituite registrului estetic. "Sfarsit si inceput de ev", cartea lui Pavel Chihaia, ilustreaza acest curent ce da seama, pana la urma, de sensibilitatea unei epoci, si nu doar de ideologiile sale.
In acest secol 14, o mutatie e inregistrata in viata cotidiana – "schisma costumului", o numesc istoriografii, descriind hotararea de a se renunta la vechile haine masculine lungi, emblema a demnitatii, in favoarea vesmintelor cu o croiala mai degraba feminina: scurte, mulate, linii si forme dansand intr-o betie a simturilor ce a atras reactii virulente de protest, de la formalismul ostentativ la reprezentarile in piatra de care aminteam. Ce au in comun acele sculpturi? Tema mortii, a coruptiei biologice, a decrepitudinii fizice, tema monstruozitatii lumii larvare a subpamantului, lume devorata de monstri ai spaimelor, ai fricilor, ai panicii.
Pe cat de sonor setea de viata isi cerea drepturile, pe atat de silentios, dar grav, vitalismul era infrant prin imagini de natura a aduce aminte de pandantul sau natural. Bidimensional (ca in fresca "Triumful Mortii" de la Campo Santo din Pisa) sau tridimensional (sculpturi funerare: gisantii – insotiti sau nu de elemente simb
