În ultimele două luni, în presă, pe internet şi în conversaţii amicale motivul „flăcării violete" a devenit un subiect de glume, parodii, jocuri de cuvinte.

Cum se ştie, sintagma a fost rostită de un politician, într-un interviu, pentru a explica pierderea alegerilor printr-o influenţă magico-parapsihologică („ziua de joi... este ziua Flăcării Violete", Antena 3, 16.12.2009, text reprodus de hotnews.ro). Contrastul între aşteptările fireşti în context (un discurs pragmatic şi de analiză) şi vorbele politicianului a fost suficient de şocant pentru ca sintagma să devină curând o formulă la modă, în comentarii ironice şi parodice: „flacăra violet îl arde la foc mic" (realitatea.net, 18.01); „flacăra violet atacă năpraznic" (ftr.ro), „Flacăra Violet loveşte din nou!" (Academia Caţavencu = AC, 22.12.2009); „Cum arăta flacăra violet când era mică şi albă!" (AC, 27.01.2010); „Ard în flăcări violet" (simonatache.ro). Adjectivul violet a devenit un semnal al ironiei - „bazaconii violete" (voxpublica.realitatea.net); „paranormalul violet" (simonatache.ro); „poate că unora ne vine să zâmbim, însă zâmbetul poate deveni violet (voxpublica.rea-litatea.net); „în noua lumină (violet) a declaraţiilor politice (mihaialexan-drescu.wordpress.com) -, modificând chiar expresii deja existente: „tricolorul României e cusut, zilele astea, cu aţă violetă" (voxpublica.realitatea.net). Contextele sunt adesea minimalizante: „reţeta de păstrăv făcut la foc violet' (simonatache.ro); „flacăra violet de la aragaz" (ibid.). Clişeul lexical apare în formule parodice de urare sau de imprecaţie - „Fie ca flacăra violet să fie cu voi!" (simonatache.ro); „Trăzni-o-ar flacăra violet pe colegă" (dono.ro), ca şi în jocuri de cuvinte, contaminări de sintagme („Cenaclul Flacăra Violetă", AC, 1.02.2010) sau creare de pseudonime („Mă numesc Violet Flăcăranu, vuduist", voxpu-blica.realitatea.n