Uneori vine vremea – am un prieten caruia i s-a intamplat recent - cand vei cumpara pampers, in acelasi timp, si fiului tau, si tatalui tau. Aripile obosite ale tatalui se odihnesc la vederea aripilor inmugurite ale nepotului. Aripile abia intrezarite ale fiului tau prind curaj in preajma aripilor de vultur neinfrant ale bunicului. Timpul pare sa ne crucifice intre doua stari de care nu scapam odata ce am avut indrazneala si norocul de-a ne naste.
Iti contempli fiul de aproape un an cum nu rabda sa stea nicidecum, nici macar in sezut: se ridica preocupat in picioare, inca nu poate merge bine decat ajutat, dar este grabit, are neinchipuit de multa treaba. Colea, dupa colt, este o lume de cucerit. Dupa ce invatam sa mergem, insa, peste ani, nu mai suntem atat de nelinistiti. Dupa ce invata sa mearga, putini dintre oameni isi pastreaza si interesul pentru deschiderea aripilor. Pentru aceasta, eforturile sunt de ordin ascetic. Nelinistea este metamorfozata. Ascensiunea nu-ti mai este favorizata de mainile parintilor dupa trup, ci de sprijinul parintilor intru duh. Aripile rugaciunii se deschid cu teama si busituri – precum se-ntampla odinioara cand invatai sa pasesti pe picioarele proprii. Timpul zborului este ALTFEL decat timpul mersului pe picioare.
Calitatea timpului aflat colea, dupa coltul lumii vizibile, este descoperita cu incantare, dincolo de vorbe, smerit, dar cu hotarare, pe calea imparateasca tesuta din ocolisuri si caderi. Si numai daca nu abandonezi. Asa cum li s-a-ntamplat unor patimasi jucatori la loterie - cand au renuntat, dupa ani de staruinte, taman atunci a iesit si numarul pe care il jucasera continuu – tot astfel si cu deschiderea aripilor: minunea se petrece atunci cand te-astepti mai putin. Timpul zborului te-asteapta, insa, intotdeauna, cu incredibila incredere. Da,timpul are incredere in tine. Crucificat intre copil
