Doamne, cît de bine era pe atunci! Brutarul cocea pîine; Croitorul făcea haine pe măsură; Pantofarul făcea pantofi care zburau vrăjiţi; Grădinarul planta tufe de flori ale căror lujeri se rupeau

Sub greutatea mierii;

Zidarul făcea ziduri care apărau perfect definitul

de marele inamic care

stă ascuns, de veacuri, în nedefinit.

Ziua venea cu o indicibilă plăcere. Luna se căţăra pe munţi sveltă -

un atlet al zeilor gata oricînd să arunce săgeata în căpriorul rătăcit.

Dar poetul? Desculţ, flămînd, cu hainele numai zdrenţe Cerşea la poarta dinspre nord, pe acolo pe unde intrau în oraş

Învingătorii. Toţi îl loveau cu coji de fructe, cu seminţe de vorbe,

El le prindea din zbor, multă poftă de viaţă îţi trebuie Ca să pui în cuvinte tot ce prisoseşte de la masa de seară,

Să împarţi adevărurile şi cu cîinii, oscioare pe care firişoarele de viaţă

Stau ca viermii care se visează fluturi. Cu limba pe aer scria

Cîntecul pe care oamenii îl aşteptau ca pe-o împărtăşanie:

Doamne, cît de bine era pe atunci: Brutarul cocea pîine; Croitorul făcea haine pe măsură; Pantofarul făcea pantofi care zburau vrăjiţi; Grădinarul planta tufe de flori ale căror lujeri se rupeau

Sub greutatea mierii;

Zidarul făcea ziduri care apărau perfect

definitul

de marele inamic care

stă ascuns, de veacuri, în nedefinit

Ziua venea cu o indicibilă plăcere. Luna se căţăra pe munţi sveltă -

un atlet al zeilor gata oricînd să arunce săgeata în căpriorul rătăcit

Dar într-o zi

- lampa care trebuia să lumineze tocmai a scuipat sînge -pantofarul a murit.

O,......!

Nevasta pantofarulu