Ultimele detalii ale Congresului PSD vor fi discutate vineri la reuniunea Comitetului Executiv National (CExN) al formatiunii, a doua in aceasta saptamana, care va avea loc la Palatul Parlamentului.
Membrii Comitetului Executiv vor valida lista candidatilor la viitoarea echipa de conducere a PSD, dar si proiectul Statutului partidului, care urmeaza sa fie supus aprobarii Congresului extraordinar din 20 februarie, informeaza Agerpres.
Pana joi, ultima zi de depunere a candidaturilor, s-au inscris sapte candidati la presedintia PSD si in jur de 80 de candidati pentru functiile de conducere din partid. Pentru functia de secretar general s-a inscris Liviu Dragnea, care detine si in prezent aceasta functie.
Cei care si-au depus dosarele sunt: presedintele PSD, Mircea Geoana, vicepresedintii PSD Cristian Diaconescu si Victor Ponta, senatorul social-democrat Miron Mitrea si consilierul senatorial Andrei Alexandru.
Mai aspira la sefia PSD primarul localitatii Amara - Slobozia, Victor Moraru, si 'o doamna' al carui nume nu a fost facut cunoscut jurnalistilor de catre Liviu Dragnea.
Primarul Constantei, Radu Mazare, ramane alt posibil candidat, dosarul acestuia fiind adus de presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, la inceputul saptamanii, in ultima sedinta a CExN. Intre timp, dosarul lui Radu Mazare, aflat la Carnavalul de la Rio din Brazilia, nu ar fi mai ajuns la secretariatul general al PSD.
O candidatura-supriza ar putea fi cea a presedintelui Consiliului National, Adrian Nastase, care nu exclude sa revina asupra deciziei luate la inceputul saptamanii - de retragere a candidaturii in semn de protest fata de unele modificari ale Statutului PSD si de norma de reprezentare la Congres.
Pentru functiile de vicepresedinti si-au depus dosarele aproape 80 de membri, potrivit u