Dacă încă nu v-aţi făcut cumpărăturile şi nu aţi profitat de reducerile de sezon, acum este momentul să mergeţi la shopping. Nu trebuie decât să aveţi bani şi să vă înarmaţi cu multă răbdare să probaţi miile de produse care beneficiază de preţuri reduse.
Şi ca să fie siguri că şi cei care termină serviciul târziu vor putea să se bucure de această ofertă, reprezentanţii complexului comercial Euromall au decis ca sâmbătă, 20 februarie, să prelungească programul până la miezul nopţii.
Astfel, între orele 18.00 şi 24.00, atât doamnele şi domnişoarele, cât şi domnii vor putea cumpăra haine şi încălţăminte, bijuterii şi multe alte produse la preţuri speciale. Toate magazinele vor face reduceri de până la 80% la marfa aflată în stoc.
Cumpărături pe muzică dance
Între două raite prin magazine veţi avea ocazia să ascultaţi live piesele lui DJ David şi Dony, invitaţi să concerteze la Euromall, începând cu ora 19.00. Aceştia vor cânta hiturile care i-au făcut celebri, “Sexy Thing” şi “Nasty Dream”, dar şi alte melodii de pe albumul lor.
După concert vă puteţi întoarce la cumpărături. Şi ca să aveţi mai mult spor la înnoirea garderobei, Andreea Bănică va cânta pe scena amenajată în mall-ul din Piteşti la ora 21.30. Astfel, veţi putea face shopping şi cânta, în acelaşi timp, melodii precum „Samba”, „Le Ri Ra” sau „Încredere”. Artista va susţine un concert de o oră la sfârşitul căruia va împărţi autografe fanilor şi se va poza alături de ei.