Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare deţine un laborator destinat diagnosticării Sindromului de Apnee în Somn (SAS), o afecţiune gravă de care suferă aproximativ 15.000 de persoane, doar în judeţul Constanţa.
Apneea în somn este caracterizată prin întreruperea temporară a respiraţiei. Persoanele care suferă de apnee prezintă opriri ale respiraţiei în mod repetat în timpul somnului, pe o perioadă de cel mult zece secunde.
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare (SP), dr. Erdin Borgazi, a precizat că „vinovată" pentru realizarea acestui Laborator de Somnologie este directorul medical, dr. Elena Danteş. Tatonările în acest domeniu au început însă acum un an şi jumătate la SP Palazu Mare, când au fost luate în comodat primele două aparate. Totuşi, spitalul nu avea un laborator, în adevăratul sens al cuvântului, până acum câteva luni. Acesta a fost înfiinţat deoarece în zona de S - E a României nu există suficiente laboratoare active pentru diagnosticarea şi tratamentul SAS şi a afecţiunilor respiratorii cronice cu suport ventilator pentru cei aproximativ 15 mii de posibili pacienţi din judeţul Constanţa, la care se adaugă alţi 20 de mii de pacienţi din judeţele limitrofe.
Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, conf. dr. Florin Mihălţan a precizat, la deschiderea oficială care a avut loc ieri, că din cauza SAS netratat pot apărea, pe timp de noapte, nenumărate complicaţii, precum accidente rutiere, profesionale sau casnice, moarte subită în somn, hiperventilaţie diurnă sau hipertensiune pulmonară sau arterială sistemică şi chiar impotenţă, iar pe timp de zi, somnolenţă excesivă, scăderea performanţelor intelectuale, cefalee matinală, tulburări de atenţie, depresii sau iritabilitate.
Aparatele pot fi închiriate sau cumpărate
În ultimul an, la Constanţa s-au prezentat la un consult la SP Palazu Mare peste o sută de co