Chefliii de soi ai vremurilor trecute se răsfăţau cu cele mai fine delicatese ale bucătarilor. Nici lumea bună nu îşi refuza plăcerile culinare. O fleică, o vrăbioară, un cârnat patrician, o supă bătută, peşte plat sau sosuri îndelung preparate erau stropite cu câte un vin ales.

O îngheţată consumată în căldura toridă a verii era un ritual aparte. Cucoanele nu coborau niciodată din trăsură pentru a servi pe trotuar savuroasa răcoritoare. Le era adusă în caleaşcă, iar tinerii civili sau ofiţerii care stăteau la mese aveau o vedere splendidă a expoziţiei de femei tinere şi nostime... Deseori, spectacolul era întrerupt de câte un muscal care ruga frumos pe cei ce se plictiseau pe trotuar să facă un tur pe la localul lui cu preţuri piperate, despre care cineva la un moment dat inventase un joc de cuvinte, care suna cam aşa: „Intri fără nici o grijă şi ieşi fără para chioară“.

În birturile de la 1882

În birturile româneşti de la 1882 ne introduce Constantin Bacalbaşa: „O fleică costa 40 de bani, o vrăbioară - 80 de bani, un cârnat patrician - 40 de bani, un fel de mâncare cu sos - între 40 şi 80 de bani... cele de 80 de bani fiind mâncările de pasări, vânaturi, pescărie. Puiul de găină se cumpăra din piaţă cu 40 de bani, kilogramul de peşte - cu 60 şi 70 de bani, iar sticla de vin românesc cel mai scump şi mai fin - cu 2 lei... Cu preţ fix de 5 lei de cap se mânca un prânz complet cu cafea şi vin la restaurantele cu bucătărie occidentală“.

Birturile erau pline deseori. Numai la zi de Paşte sau Sfântul Gheorghe ele pierdeau clientela. Grădinile se bucurau atunci de clienţii lor, căci lumea venea, alegea un loc pe iarbă printre tufişuri, unde era mai mult adăpost şi umbră, întindea pe iarbă şerveturi sau ziare şi petrecea.

Petreceri de altădată

„Aici se consuma numai vinul, mititeii, caşcavalul, pâinea, ridich