Circul din politică este dublat acum de circul din fotbal. Garantat Borcea, Becali, Mititelu, Dragomir, Pinalti, Penescu şi alţi clovni care sunt în campanie electorală în fiecare săptămână.
Fie că este vorba de un o poziţie nefirească în careu, fie că bomba sexy l-a făcut pe Tănase să o dea în bară, fie că filozoful Dinu a încurcat notiţele şi a venit cu un citat adacadabrant, că Mitică Dragomir a spus pe dos ceea ce cu o zi înainte susţine cu înverşunare sau că arbitrii au fluierat mai muzical pentru gazde, scandalul este în floare la orice oră.
Chiar şi aşa, fotbalul intern naşte încă pasiuni. Suntem suporteri, avem echipe favorite, tragem cu ochiul la meciurile rivalilor şi calculăm punctele din clasament, lăsând de multe ori să treacă pe lângă noi o superpartidă din alte campionate unde chiar se joacă fotbal.
La finalul turului, CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Steaua se află la egalitate de puncte, 34, urmate îndeaproape de Rapid, Timişoara şi Vaslui (vezi clasament). Transferuri prea mari nu s-au făcut în această iarnă (vezi loturi), prin cupele europene încă mai avem Urziceniul, iar naţionala îşi începe meciurile oficiale la toamnă, aşa că nu încurcă prea mult programul Ligii 1.
Ar mai fi amănuntul că Oracolul din Bălceşti a descoperit de ce este aglomeraţie în trafic, cinci maşini de la SRI fiind în urmărirea corupţilor din fotbal, dar cine mai pune preţ pe vorbele lui nea Mitică?
Cam acestea sunt, pe scurt, datele problemei-fotbal, aşa că vă invit, subiectiv, să spuneţi cine, de ce şi pentru ce va lua campionatul.
Circul din politică este dublat acum de circul din fotbal. Garantat Borcea, Becali, Mititelu, Dragomir, Pinalti, Penescu şi alţi clovni care sunt în campanie electorală în fiecare săptămână.
Fie că este vorba de un o poziţie nefirească în careu, fie că bomba sexy l-a făcut pe Tănase să o dea în bară, fie că filo