Un vis esuat
- Prezenta ta in viata muzicala din Romania e marcata mereu de eclipse. Apari, dispari, iar apari. Un comportament cam bizar, care-ti pune fanii la grele incercari...
- Asa au fost oranduite lucrurile. Noi suntem oameni, nu masini. Nu apasam, pur si simplu, pe un buton si dam comanda "stop" sau "pauza". Sunt tot felul de nuante care se impletesc in vietile noastre si determina anumite reactii. Eu am trecut printr-o perioada in care sufletul meu a avut nevoie sa-si regaseasca echilibrul, sa-si adune acea energie subtila, fara de care nu putea sa mearga mai departe. Tanjea dupa putina liniste si dupa ingerul acela pazitor care sa-l faca sa se deschida din nou. A fost o perioada de vindecare, de asteptare si de visare la un alt inceput. Eu am fost crescuta si educata pe principiul ca, atunci cand intru intr-o cursa, oricat de greu mi-ar fi, sunt datoare sa merg pana la capat, sa nu abandonez la jumatatea drumului. Or, eu am alergat si-am tot alergat, vreme de cincisprezece ani, intr-o casnicie pe care o visam fericita pana la adanci batraneti, dar, dupa cincisprezece ani, am realizat ca nu mai rezistam, ca-mi epuizasem toate resursele. Luptasem cu indarjire pentru omul de langa mine si pentru dragostea noastra, dadusem, cu disperare, tot ce avusesem in mine, ca sa-mi respect juramantul, sa-i fiu alaturi "si la bine si la greu", dar, cu toate astea, am constientizat ca de eforturile mele se alesese praful. In clipa in care am inteles ca, atatia ani de zile, crezusem intr-o himera, ca drumul nostru impreuna nu era destinat acelei fericiri pana la adanci batraneti, am intrat in soc. Am simtit o dezamagire imensa, o furie incomensurabila, o mahnire sfasietoare, ca ajunsesem la situatia aceea fara iesire, pe care nu numai ca nu mi-o dorisem, dar pe care nici macar nu mi-o inchipuisem vreodata. Am divortat, si-apoi am inceput lupta cu mine
