Concursuri de dresaj, gospodari îndemânatici la lucrările agricole şi multă voie bună au fost ingredientele care au făcut din „Sărbătoarea Primăverii" evenimentul perfect pentru weekend. Bulgarii din Târgovişte au sărbătorit ieri Konski Veligden sau „Paştele Cailor". Această tradiţie se ţine în fiecare an, în prima sâmbătă din Postul Paştelui, în sâmbăta Sfântului Toader
Tradiţia spune că această zi este menită să întărească legătura dintre grădinar si ajutorul său de nădejde, calul. Gospodarii şi-au gătit caii aşa cum au ştiut mai bine, le-au pus zurgălăi, ciucuri şi le-au vopsit copitele cu cremă de pantofi.
Încă de la primele ore, gospodarii şi soţiile lor au început forfota pentru a sărbători, aşa cum au învăţat ei de la bătrâni, „Paştele Cailor".
Gospodinele au pregătit din aluat special figurine reprezentând calul numit konceta şi au mers dimineaţa la Biserica Sf. Nifon din cartier, pentru a le sfinţi. După slujbă, preotul a boteazat fiecare cal, iar pâinicile au fost împărţite grădinarilor.
„Fiecare gospodar, tânăr sau bătrân, rupe pâinea figurină în două părţi egale, jumătăte o mănâncă el, jumătate o dă calului, aşa trebuie să facem pentru a ne merge bine tot anul", spune Elena Costache, o femeie de 60 de ani.
Buni agricultori
La ora 12.00 a început parada atelajelor şi a cailor dresaţi. Gospodarii au demonstrat că sunt cei mai buni în strunirea animalelor şi, de asemenea, au arătat că sunt îndemânatici la lucrările agricole.
Aceştia au fost puşi să mâne caii aşa încât să poată trece printre sticlele din plastic aranjate ca rândurile de pe brazdele ogorului. Îndemânarea lor trebuia să fie dovedită prin mişcări precise, astfel încât niciun PET să nu fie doborât.
Defilarea a început cu câştigătoarea de anul trecut a concursului de dresaj, Denisa. Tânăra de 19 ani a impresionat publicul cu măreţia ei în şa. „