- Dupa o perioada de discreta "tacere", a inceput anul 2010 in forta. Premiera piesei "O lume pe dos" la Teatrul de Comedie, implicarea in proiectul "Cruciada culturii", proiecte muzicale si... multa speranta in viitor -

Echilibru pe banchize de gheata

- Premiera piesei "O lume pe dos", de la Teatrul de Comedie, e pusa in scena de mama ta, actrita Iarina Damian, care iti este si colega de scena. Cum e sa lucrezi in familie?

- "O lume pe dos" a fost un proiect consumant, realizat din texte absolut inedite, care vorbesc despre o tema recurenta a societatii: singuratatea. Cat de singuri suntem, de fapt, in lumea asta, plina de dispozitive care sa ne faca sa ne simtim mai putin singuri. Cel mai complicat a fost sa muncesc la trei roluri odata. Spectacolul se compune din trei piese, fiecare cu alt personaj. E ca si cum ai pregati trei spectacole diferite in acelasi timp. E o situatie aproape schizoida. Dincolo de faptul ca nu poti duce toate personajele la acelasi nivel de pregatire. Pe o scara de la 1 la 10, unul o sa fie, poate, la 3, altul la 5 si celalalt la 7. Esti multumit de cel care e la 7, il lasi putin, il iei pe cel care e la 3 si mai tragi de el si tot asa. E ca si cum pasesti pe banchizele de gheata care se topesc si se desprind, picioarele ti se tot intind, pana ajungi intr-un spagat urias. O echilibristica destul de dificila. In concluzie, a fost o incercare pe care nu stiu dac-as mai repeta-o. Totusi, cred ca m-am achitat foarte bine de ea. Am constientizat pericolul si m-am preocupat sa am grija de toti cei trei "copii" ai mei, sa nu-l vaduvesc pe unul sau pe altul. Dar asta a insemnat multa munca. In iulie, am facut cu mama lecturi la personajul din prima piesa: un dirijor care dirijeaza "Preludiu si Liebestod" de Wagner, si care are un monolog interior, in legatura cu conditia lui si cu faptul ca nimic nu-i mai ajunge.