Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăvara începe cu „Concertul Mărţişorului”, la Opera Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 20 februarie 2010 ·

Opera Braşov se pregăteşte de primăvară, iar de 1 martie va oferi braşovenilor „mărţişoarele” muzicale cele mai îndrăgite, semnate de compozitori celebri. Ca în fiecare an, Opera Braşov îi aşteaptă pe braşoveni la „Concertul Mărţişorului”. „În acest an vom avea cele mai frumoase pagini de operă, fragmente celebre din Verdi, Donizetti, Bellini, Puccini, Bizet, Rossini. Vom mai avea momente de proiecţii, va fi un concert multimedia. Evident, vom avea şi invitaţi speciali. Îl vom avea pe Dorin Mara, care acum se află în Austria, îl vom mai avea şi pe Alexej Srebnitkii, din Ucraina”, a declarat dr. Cristian Mihăilescu, directorul Operei Braşov. Concertul începe de la ora 19.00, iar biletele au fost puse deja în vânzare, costul acestora fiind de 15 şi 30 de lei. Acelaşi concert al mărţişorului îi va fi oferit şi publicului din Austria, Germania şi Elveţia, în luna martie. „Din 4 până în 26 martie, Opera Braşov se va afla în turneu în străinătate. Pe lângă concertul Mărţişorului, vom mai avea Traviata, Elixirul Dragostei şi Bărbierul din Sevilla. În tot acest timp, spectacolele Operei vor continua. Am pregătit pentru această reprezentaţii surpriză cu Răzvan Mazilu sau Stela Popescu”, a mai spus Cristian Mihăilescu.

„Cosi fan tutte”, în această seară

Până la Concertul Mărţişorului, artiştii Operei Braşov le-au pregătit iubitorilor de operă o seară în compania lui W. A. Mozart, cu opera „Cosi fan tutte”. Spectacolul se joacă în această seară, de la ora 18.30. Trăind într-o vreme în care moravurile se strecurau în toate mediile sociale, Mozart se opreşte asupra unui subiect prezent şi în alte opere ale sale: infidelitatea. De data aceasta, însă, vorbim despre infidelitatea femeilor, nu a bărbaţilor, cum se întâmplă în „Nunta lui Figaro” sau în „Don Giovanni”. Lacrimi, pariuri, ameninţări cu sinuciderea, jurăminte de iubire, resemnare, logodne, căsătorii… t

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 19 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 43 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°