Vă uitaţi la televizor la acest congres? Din cîte am văzut şi am auzit eu pînă acum PSD-ul scîrţîie rău. Deruta belicoasă a lui Geoană, susţinută de agresivitatea tot mai năucă a lui Vanghelie s-ar putea să-i vină de hac actualului preşedinte al partidului. După cum bate vîntul în clipa asta (vorbeşte Năstase, care-l susţine pe Ponta, după ce Mazăre şi Mitrea s-au retras cerînd sprijin pentru acelaşi Ponta. Năstase face curte organizaţiei de Bucureşti, despre care se spune că ar fi manevrată de Vanghelie) s-ar zice că Ponta cîştigă puncte.
N-a fost prea aplaudat discursul lui Năstase – mulţi din sală se uită unii la alţii ca să vadă cine aplaudă pe cine. Pentru a face liste ulterior?
Tînărul Bănicioiu, care-i de partea lui Ponta, anticipează la televizor victoria la scor din primul tur a tînărului Titulescu. Totuşi judecînd după reacţiile sălii nu mi s-a pare că la ora asta s-ar fi format un curent majoritar în favoarea lui Ponta, chiar dacă susţinătorii lui Geoană par destul de intimidaţi, mai ales după huiduielile cu care a fost primit Vanghelie.
Vă uitaţi la televizor la acest congres? Din cîte am văzut şi am auzit eu pînă acum PSD-ul scîrţîie rău. Deruta belicoasă a lui Geoană, susţinută de agresivitatea tot mai năucă a lui Vanghelie s-ar putea să-i vină de hac actualului preşedinte al partidului. După cum bate vîntul în clipa asta (vorbeşte Năstase, care-l susţine pe Ponta, după ce Mazăre şi Mitrea s-au retras cerînd sprijin pentru acelaşi Ponta. Năstase face curte organizaţiei de Bucureşti, despre care se spune că ar fi manevrată de Vanghelie) s-ar zice că Ponta cîştigă puncte.
N-a fost prea aplaudat discursul lui Năstase – mulţi din sală se uită unii la alţii ca să vadă cine aplaudă pe cine. Pentru a face liste ulterior?
Tînărul Bănicioiu, care-i de partea lui Ponta, anticipează la televizor victoria la scor din primul tur a tînăr