Gropile apărute în asfalt nu reprezintă neapărat o invenţie românească. Nici măcar nu putem spune că România este un caz singular la acest capitol. Gropi se întâlnesc, mai mult sau mai puţin des, şi pe şoselele de pe alte meleaguri. Însă cratere ca ale noastre, în care să-ţi rupi maşina în două, nu cred că mai are nimeni.
Suntem campioni absoluţi la acest capitol, lucru pentru care, după cum se vede, ne dăm toată silinţa. Provocate parcă de o ploaie de meteoriţi, craterele din asfalt sunt, oficial, rezultatul utilajelor de deszăpezire şi materialului antiderapant. În realitate, nu utilajele sau nisipul amestecat cu sare reprezintă de fapt cauza şi nici zăpada sau gheaţa formată pe carosabil. Şi prin alte ţări ale lumii ninge, şi prin alte părţi îngheaţă, şi pe la alţii se deszăpezeşte cu utilaje şi material antiderapant. Problema este, de fapt, ascunsă în calitatea asfaltului. Aceasta este singura diferenţă dintre noi şi ceilalţi. Deşi plătim pentru acest asfalt cele mai mari preţuri din Europa, deşi reabilitarea sau cârpirea unei şosele ajunge să coste mai mult decât construirea unui drum nou, deşi avem autostrăzi la preţuri astronomice, craterele din asfalt apar după fiecare iarnă într-un număr direct proporţional cu costul drumului: cu cât s-a investit mai mult în reabilitarea lui, cu atât mai dese sunt gropile. Şi în Austria - ca să dau numai un exemplu - ninge, mai abitir decât pe meleagurile noastre, dar zău dacă se pot număra, pe sute de kilometri de autostradă, la fel de multe petice - că despre gropi chiar nu poate fi vorba - câte cratere se găsesc pe o stradă din Brăila, Bucureşti sau orice alt oraş românesc.
Pe ce planetă trăiesc oare edilii şi miniştrii noştri ori responsabilii de prin primării sau ministerul Transporturilor, atunci când fac recepţia unei lucrări de asfaltare? Ce fel de material se foloseşte în România şi ce fel de
