Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko (foto), a anunţat, ieri, în faţa justiţiei, că îşi retrage recursul depus cu scopul invalidării victoriei la alegerile prezidenţiale a rivalului său prorus Viktor Ianukovici, denunţând „imposibilitatea de a-şi apăra drepturile“ şi sugerând că abandonează orice tentativă de contestare a scrutinului.
„Nu vedem niciun sens de a continua examinarea acestui caz. În acest context, îmi retrag acţiunea în instanţă", a declarat Timoşenko în faţa judecătorilor care examinau acest recurs şi care au ieşit apoi din sală pentru a lua o decizie.
Iulia Timoşenko a depus marţi, personal, un recurs în justiţie care avea ca scop invalidarea rezultatului alegerilor prezidenţiale câştigate de rivalul său prorus, Viktor Ianukovici, în cel de-al doilea tur, de la 7 februarie.
Pe de altă parte, Partidul Regiunilor, condus de Ianukovici, a înregistrat vineri, în Parlament, un proiect de moţiune de cenzură împotriva premierului Iulia Timoşenko.
Pentru a demite Guvernul, tabăra lui Ianukovici are nevoie de minimum 226 de voturi, necesare pentru a trece moţiunea de cenzură. Pentru acest lucru, Ianukovici ar trebui să obţină sprijinul unor deputaţi din mişcarea preşedintelui în exerciţiu, Viktor Iuşcenko, sau din Blocul Iulia Timoşenko.