„Jazz de unda clapelor - Performanţele pianului" este spectacolul pregătit special pentru iubitorii de jazz, marţi, începând cu ora 19.00, în Club SNC.
Pentru aproximativ două ore, Petrică Andrei - pian, Adrian Flautistu - chitară bass, Liviu Mirea - baterie, împreună cu invitatul special, Florian Lungu „vor descreţi frunţile şi însenina sufletele" celor care vor fi prezenţi în acest club.
Pianistul Petrică Andrei a debutat în studenţie la Festivalul de Jazz „Sibiu '93", unde a primit premiul întâi. A participat apoi la Concursul pentru pianişti de jazz de la Vilnius, Lituania, la Concursul Internaţional de la Gexto, cu grupul „Soft Triangle", la Festivalul „Jazz Napocensis", la Concursul de interpretare din cadrul Galelor Jazz-ului „Costineşti '99", însă şi la competiţia pianistică europeană „Martial Solal" de la Paris. Petrică Andrei este unul dintre cei mai apreciaţi pianişti de jazz din ţară. „Jazz de unda clapelor - Performanţele pianului" este spectacolul pregătit special pentru iubitorii de jazz, marţi, începând cu ora 19.00, în Club SNC.
Pentru aproximativ două ore, Petrică Andrei - pian, Adrian Flautistu - chitară bass, Liviu Mirea - baterie, împreună cu invitatul special, Florian Lungu „vor descreţi frunţile şi însenina sufletele" celor care vor fi prezenţi în acest club.
Pianistul Petrică Andrei a debutat în studenţie la Festivalul de Jazz „Sibiu '93", unde a primit premiul întâi. A participat apoi la Concursul pentru pianişti de jazz de la Vilnius, Lituania, la Concursul Internaţional de la Gexto, cu grupul „Soft Triangle", la Festivalul „Jazz Napocensis", la Concursul de interpretare din cadrul Galelor Jazz-ului „Costineşti '99", însă şi la competiţia pianistică europeană „Martial Solal" de la Paris. Petrică Andrei este unul dintre cei mai apreciaţi pianişti de jazz din ţară.