- Istoric - nr. 486 / 20 Februarie, 2010 In Decretul pentru infiintarea unei autoritati centrale pentru afacerile religiei romane _ religia romana fiind cea ortodoxa _, in articolele 1 si 3 se prevedeau urmatoarele aspecte cu privire la autocefalie: «Biserica Ortodoxa Romana este si ramane independenta de orice autoritate bisericeasca straina, in tot ceea ce priveste organizatia si disciplina... Sinodul general al Bisericii Romane pastreaza unitatea dogmatica a sfintei credinte ortodoxe romane cu marea Biserica Ortodoxa de Rasarit, prin cointelegerea cu Biserica Ecumenica din Constantinopol». Aceste prevederi au trecut si in Constitutia promulgata la 30 iulie 1866: «Biserica Ortodoxa Romana este si ramane neatarnata de orice chiriarhie straina, pastrandu-se insa unitatea cu Biserica Ecumenica a Rasaritului in privinta dogmelor». Consecinta cea mai insemnata a acestor prevederi a fost exprimata prin Legea Organica a Bisericii Ortodoxe Romane, din 1872. Cu privire la autocefalie, se mentioneaza explicit: «Sfantul Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Romane, fiind membru al Sfintei Biserici Ecumenice si Apostolice a Rasaritului, al carei Cap este Domnul nostru Iisus Hristos, pastreaza si va pastra unitatea in privinta dogmelor si a canoanelor ecumenice cu Biserica din Constantinopol si cu toate Bisericile Ortodoxe». Dupa Proclamarea Independentei de Stat a Romaniei, in 1877, este consolidata in mod evident situatia Bisericii noastre, sunt aparate cu energie sporita drepturile sale la autocefalie. La 13 februarie 1897, Mitropolitul primat Calinic Miclescu scria Patriarhului Ioachim III: «Rog pe Sfintia Voastra sa-mi ingaduie a exprima adanca mea intristare pentru cele ce scrieti in privinta autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane. Fara sa mai incerc a arata drepturile de care se bucura Biserica Romana ab antiquo, cred ca e de-ajuns a invoca faptul ca Romania e un Stat