Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Braşov a învins cu mari emoţii pe Unirea Alba Iulia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 februarie 2010 ·

În prima etapă a returului Ligii I la fotbal, FC Braşov a trecut, pe propriul teren, de Unirea Alba Iulia, scor 2-1.

Vedeţi aici ce au declarat cei doi antrenori la final

Vedeţi aici desfăşurarea minut cu minut a partidei

Victoria braşovenilor a fost conturată greu, cu cinci minute înainte de final, Sabrin Sburlea aducându-şi echipa în avantaj după o combinaţie cu Dorel Zaharia. Chiar dacă şi-au trasat ca obiectiv calificarea în cupele europene, "stegarii" s-au mişcat greu şi au arătat ca o echipă de mijlocul clasamentului.

După o ocazie mare de gol ratată de Attila Hadnagy, oaspeţii au deschis scorul în minutul 26, după reuşita lui Cristea. Gazdele au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj după numai trei minute: Dorel Zaharia l-a executat pe Cernea cu un şut plasat, din 16 metri, la colţul lung. Înainte de pauză, Zaharia putea să-şi aducă echipa în avantaj, dar l-a luat la ţintă, din cinci metri, pe Cernea.

La cinci minute de la reluare, Mihai Roman a reluat peste poartă, din şase metri, cu poarta goală. Căpitanul Robert Ilyes s-a aflat aproape de golul doi, dar un fundaş advers a scos de pe linia porţii şutul căpitanului "stegarilor". Cu cinci minute înainte de final, Sabrin Sburlea a adus victoria braşovenilor, iar formaţia de la poalele Tâmpei a acumulat 30 de puncte, fiind la egalitate cu FC Vaslui, care are un meci mai puţin.

FC Braşov - Unirea Alba Iulia 2-1

Au marcat: Zaharia 29, Sburlea 85 - Cristea 26

FC Braşov: Mincă - Stancu, Abrudan, Nuno Diogo, Ezequias - Roman (78 Cristescu), Ilyes (71 Landauri), Grigore, Cătălin Munteanu - Zaharia, Hadnagy (59 Sburlea)

Antrenor: Viorel Moldovan

Unirea Alba Iulia: Cernea - Rădoi, Vojadinovic (46 Poverlovici), De Sousa, Bucurică - Olah, Fl. Dan (71 Enzo), Dâlbea, Cristea - Veljovic (81 Bălan), Jovanovic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 39 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 58 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°