Prima revistă de după Revoluţie dedicată exclusiv tinerilor a combinat cu succes, timp de zece ani, sfaturile despre sex cu poveştile reale despre sinucidere.
În toamna anului 1990, termenul „Emo” era încă departe. Însă adolescenţii României de-abia ieşită de sub comunism scriau către redacţia unei publicaţii cu titlul simplu, „Salut”, scrisori care ar putea lejer să fie încadrate în curentul „Emo”. Titlurile sugestive ca „Mi-am tăiat venele. De la ambele mâini”, „Mi-e frică de fie care zi care începe” sau „Eu nu trebuia să mă nasc” nu ieşeau cu nimic din tiparele „epocii senzaţionaliste” de la începuturile presei libere.
În cele 32 de pagini ale revistei „Salut” se înghesuiau pe o hârtie de proastă calitate ştiri scurte despre vedetele serialului „Beverly Hills”, veşti despre Michael Jackson, Depeche Mode, Metallica sau versurile melodiilor vremii ascultate la casetofoane, prin camere vegheate de pe pereţi de postere oferite de aceeaşi publicaţie.
Amintirea primului sărut al unor vedete locale îşi găsea locul, aproape firesc, lângă sfaturile despre dezvirginare sau detalii despre mărimea penisului perfect. Perlele din licee, adunate într-o rubrică tip „poşta redacţiei”, intitulată „Ne scriu nasoii”, erau la doar câteva rânduri distanţă de cele două pagini de „Nimeni nu e singur...”, la care actorul George Mihăiţă publica răspunsuri la scrisori ce uneori atingeau domeniul suprarealismului. Violuri, dorinţe de schimbare de sex, primele nopţi de amor ratate sau gânduri sinucigaşe erau toate în paginile „Salutului”.
„Generaţia Pro” a îngropat „Salut”
Mihăiţă a lansat revista „Salut” acum 20 de ani, imediat după violenţele Revoluţiei şi mineriadelor, la sfatul lui Ion Cristoiu. Scrisă în cea mai mare parte de liceeni voluntari, revista şi-a făcut repede loc pe piaţă. Atingea tiraje de sute de mii de exempla
