Cristian Diaconescu s-a retras din cursa pentru şefia PSD. Candidatul a anunţat la Congresul de sâmbătă că îl sprijină pe Mircea Geoană. Gestul său vine după ce alţi doi candidaţi cu notorietate, Miron Mitrea şi Radu Mazăre s-au retras şi ei, anunţând că îl vor susţine pe Victor Ponta.
Cristian Diaconescu s-a retras din cursa pentru şefia PSD. Candidatul a anunţat la Congresul de sâmbătă că îl sprijină pe Mircea Geoană.
"Eu lucrez cu Mircea Geoană de 16 ani, sunt din această sală singurul care are pretenţia că-l ştie pe Mircea Geoană mult mai mult decât fiecare dintre dumneavoastră, cu bune sau rele şi cred că şi pornind de la ceea ce a spus domnul Iliescu, că în câteva luni va trebui, pe baze mult mai serioase şi mult mai elaborate să trecem la organizarea unui Congres de profunzime, cred că în acest monent din punctul meu de vedere şi al opţiunilor mele, nu voi mai continua să candidez pentru preşedinţia partidului", afirmă Cristian Diaconescu.
"Am discutat cu mulţi dintre dumneavoastră, sunt deosebit de onorat. Vreau să vă mulţumesc pentru faptul că am avut împreună un schimb de idei, este evident şi dumneavoastră şi noi toţi suntem extrem de preocupaţi de ceea ce urmează să se întâmple şi ceea ce PSD urmează să demonstreze în perioada următoare", declară vice-preşedintele PSD.
El spune că "realitatea de culoare portocalie" se pare că nu mai reprezintă principalul obiectiv al PSD.
"Fiecare dintre noi vorbeşte de unitate, stabilitate şi solidaritate, dar prin războiul mediatic declanşat, practic, aceste idealuri sunt contrazise prin tot ceea ce se întâmplă în această perioadă. M-am gândit mult, m-am gândit deosebit de serios şi vreau să fiu primul care vă spune că în ideea că situaţia fragmentării PSD ar putea să apară, am o foarte mare reţinere. Ne-am adunat aici practic să decidem în legătură cu nişte persoane şi nu în ceea ce e mult