Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deschiderea oficiala a Consulatului onorific al Romaniei la Silistra, Republica Bulgaria

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 20 februarie 2010 ·

Consulatului onorific al României la Silistra, Republica Bulgaria, a fost deschis la 19 februarie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în prezenţa ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Bulgaria, Anton Păcureţu, şi a prefectului regiunii Silistra.

La eveniment au participat, de asemenea, primarul municipalităţii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi consular acreditaţi în Republica Bulgaria, oameni de afaceri, reprezentanţi ai mass-media locale, precum şi reprezentanţi ai Senatului României şi primarul municipiului Călăraşi.

În alocuţiunea sa, ambasadorul român a apreciat că „deschiderea Consulatului onorific de la Silistra este foarte importantă în contextul dezvoltării continue a relaţiilor bilaterale româno-bulgare în toate domeniile şi în contextul intensificării circulaţiei persoanelor şi schimburilor economice în zona Silistra - Călăraşi".

A fost subliniată necesitatea cooperării transfrontaliere româno-bulgare la nivel local, a promovării unor proiecte comune, inclusiv în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. „Obiectivul final al acestor proiecte îl reprezintă dezvoltarea economică şi socială a zonei, în special în domeniile transporturilor, energiei, turismului, agriculturii şi mediului înconjurător, în beneficiul ambelor părţi", a adăugat ambasadorul Anton Păcureţu.

Consulul onorific al României la Silistra, Stefan Raichev IVANOV, un renumit om de afaceri bulgar, a remarcat schimburile economice în creştere între judeţele limitrofe Dunării şidorinţa oamenilor de afaceri români şi bulgari pentru iniţierea unor proiecte economice de interes comun.

Informaţii suplimentare Consulatul Onorific al României la Silistra are menirea de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre regiunea Silistra şi judeţele româneşti din zona de frontier

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum 45 minute
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum 43 minute
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 5 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°