Lupta dintre Mircea Geoană şi Victor Ponta pentru şefia PSD a fost strânsă, pe parcursul numărării voturilor cei doi aflându-se chiar şi la egalitate. Numărătoarea oficială a voturilor însă, l-au indicat câştigător pe Victor Ponta, cu 856 de voturi, faţă de 781 înregistrate de Mircea Geoană. Liderii PSD au avut diferite reacţii la victoria "Micului Titulescu".
UPDATE Unul dintre liderii Grupului de la Cluj, Vasile Dâncu, grup care în 2005 a înclinat balanţa pentru Mirce Geoană debarcându-l pe Ion Iliescu de la putere, a declarat că victoria lui Victor Ponta a pus capăt "vanghelizării" din partid.
Vezi şi declaraţia lui Victor Ponta: "PSD are soluţia pentru a redeveni principala putere politică"
LIVE Victor Ponta este noul preşedinte PSD
După ce a pierdut din nou o funcţie de conducere, Mircea Geoană şi-a recunosc înfrângerea fără să acuze forţele ezoterice, ba chiar şi-a îndemnat colegii să aibă încredere în noua conducere.
"Dincolo de amărăciunea firească a unui astfel de moment, îi urez lui Victor Ponta tot succesul din lume şi vreau să transmit un mesaj diferit de cel cu care am fost întâmpinat eu: aveţi pe mâna cui să lăsaţi partidul. Ponta este un om de perspectivă şi vreau să-l ajutaţi", a declarat Mircea Geoana, dupa aflarea rezultatelor finale.
"Să-ţi meargă bine! Şi dacă ţie o să-ţi meargă bine, o să-i meargă bine şi ţării şi partidului!, a continuat Geoană. "Vreau să vă mulţumesc tuturor: celor care l-au votat pe Ponta şi celor care l-au sprijinit pe cel care 5 ani a fost preşedinte PSD, la bine şi la greu. Am arătat că suntem un partid democratic. Unitatea este mai importantă decât orgoliul oricăruia dintre noi."
Mircea Geoană i-a asigurat pe colegii de partid că va rămâne o figură importantă în România şi a explicat că o parte din vină pentru înfrângerea sa o are pierderea la mustaţă a aleger